Bani europeni pentru Zalău

Creșterea eficienței energetice a blocului de locuințe A96 din municipiul Zalău – al cincilea contract de finanțare în cadrul POR 2014 – 2020, a fost semnat, luni, între Municipiul Zalău, Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene și Agenția de Dezvoltare Regională Nord – Vest în vederea creșterii eficienței energetice a blocului de locuințe A96 din municipiu. Valoarea totală a contractului este de 2.443.454,16 lei, din care aproximativ 1,41 milioane lei reprezintă suma atrasă. Blocul este situat pe bulevardul Mihai Viteazul nr. 18 și are 96 apartamente. Valoarea totală…

Mai mult...

Concurs de alergare montană la Crasna

Evenimente sportive inedite la ediţia din acest an a „Zilelor Crasnei”, programate în perioada 1 – 3 septembrie. Pe lângă partida de fotbal în care vor evolua şi foşti componenţi ai echipei naţionale de fotbal a Ungariei, Primăria Crasna organizează şi un concurs de alergare montană. La competiţie au drept de participare persoane care au împlinit vârsta de 16 ani, urmând a fi alcătuite trei categorii de concurs: 16 – 35 de ani, 35 – 60 de ani şi alergători cu vârsta de peste 60 de ani. Traseul concursului se…

Mai mult...

Circa 2.000 de bebeluşi sălăjeni vor primi gratuit vaccinul pneumococic

Din luna septembrie a acestui an, un nou vaccin va intra în schema naţională de vaccinare. Ministerul Sănătăţii a finalizat procesul de achiziţie a vaccinului pneumococic conjugat cu 13 valenţe prin care pot fi prevenite boli precum pneumoniile, septicemiile, meningitele pneumococice şi otitele. Campania de vaccinare antipneumococică este programată să înceapă în septembrie, când este prevăzută livrarea unei cantităţi de peste 477.000 de doze de vaccin pneumococic. Dozele de vaccin achiziţionate acoperă necesarul pentru campania de imunizare din acest an, precum şi pentru primele luni din 2018. Ca şi în…

Mai mult...

FC Zalău, înlocuită în Liga a III-a de o echipă din Braşov

După nouă ani în care a evoluat în Liga a III-a, FC Zalău a fost nevoită să se retragpă din competiţie, dar şi să solicite dezafilierea de la Federaţia Română de Fotbal din cauza faptului că nu a mai primit sprijin financiar din partea autorităţilor locale. Noul sezon al celui de-al treilea eşalon al fotbalului românesc a debutat la finalul săptămânii trecute, FC Zalău fiind una dintre marile absenţe ale competiţiei. Situaţia critică în care a ajuns fotbalul din municipiu a fost sesizată şi de fostul antrenor al Armăturii Zalău,…

Mai mult...

Fonduri de la stat pentru cei care își renovează locuințele

Sălăjenii care îşi construiesc sau renovează locuinţele cu materiale ecologice ar putea primi până la 40.000 de lei, potrivit programelor Casa Verde Clasic şi Casa Verde Plus lansate marţi în dezbatere publică de Ministerul Mediului. Programul prevede finanţare şi pentru administraţiile locale care vor investi în panouri fotovoltaice, turbine eoliene, pompe de căldură, sau sisteme care utilizează biogazul pentru a produce energie electrică. A doua componentă a proiectului de finanţare pentru eficienţă energetică este programul Casa Verde Plus. Aceasta prevede ca Ministerul Mediului să acorde finanţare românilor care îşi construiesc…

Mai mult...

Partide interesante la turneul internaţional de beach volley de la Zalău

Printre competiţiile sportive organizate cu ocazia celei de-a XX-a ediţii a „Zilelor Zalăului” s-a numărat şi turneul internaţional de beach volley desfăşurat sâmbătă pe terenul de nisip din Parcul Central Municipal. Opt echipe s-au aliniat la startul competiţie, două dintre ele fiind din Ungaria: Wednesday Volley Team Jibou, Zalău Team, Trăzniţii, Fraiday Volley Team, Rop Pappa Ungaria, Ştiinţa Jibou, Monday Volley Team Zalău şi Karoly Kry Ungaria. Echipele au fost alcătuite din patru jucători, fiind formaţii mixte, printre participanţi numărându-se şi foşti sportivi de performanţă: Dan Predescu, Adrian Căpîlnaşiu, Felicia…

Mai mult...

Orizonturi oarbe

Indiferent de momentul în care acționează, hoţii rămân tot hoţi. Că o fac când oamenii cinstiţi dorm, când oamenii corecţi sunt plecaţi la serviciu sau în concedii, iarna sau vara, fapta lor tot hoție se numește. Cine a crezut că PSD se liniștește, s-a înșelat. PSD a așteptat doar momentul oportun să-și înfigă din nou colții în democrație. Totuși, insistenţa cu care PSD încearcă, în acest mandat, să preia complet controlul Justiţiei pentru a-și favoriza infractorii demonstrează din nou, dacă mai era cazul, că hoţii rămân tot hoţi, indiferent de…

Mai mult...

Amenzi aplicate de Jandarmi de Zilele Zalăului

Peste 100 de jandarmi sălăjeni au fost prezenţi la datorie pe timpul desfăşurării evenimentelor prilejuite de „Zilele Municipiului Zalău”. Echipe mobile şi patrule pedestre de ordine publică din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Sălaj au desfăşurat misiuni specifice pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale, siguranţa participanţilor fiind o prioritate. S-au aplicat un număr de 36 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 5.400 lei, conform Legii 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice. Principalele fapte pentru care s-au aplicat sancţiuni contravenţionale au fost:…

Mai mult...

Vara nu s-a terminat: a început “Litoralul pentru Toți”

Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR) derulează programul “Litoralul pentru Toţi”, ediţia de toamnă 2017, în perioada 28 august – 1 octombrie 2017, cu posibilitatea de prelungire, a anunţat FPTR pe site-ul propriu. „Programul special Litoralul pentru Toţi suscită de la an la an un interes crescând din partea turiştilor, cărora le venim în întâmpinare cu sejururi în extrasezon pe litoralul românesc, la preţuri foarte avantajoase. Pentru a veni în sprijinul turiştilor, lansarea acestei ediţii beneficiază de aceleaşi tarife maximale din ediţia din primavară 2017, ceea ce înseamnă că aceste…

Mai mult...

Expoziţia „Dealul Melcilor”, primul eveniment al Muza Fest 2017

Festivalul artelor „Muza Fest”, organizat în această toamnă de către Centrul de Cultură şi Artă al Judeţului Sălaj, va debuta cu o expoziţie de arte plastice realizată din lucrările artiştilor prezenţi la Simpozionul de creaţie artistică de la Stana, eveniment susţinut în vara aceasta de către Muzeul Judeţean de Istorie şi Artă Zalău. „Muza Fest” se află la a opta ediţie şi cuprinde trei expoziţii de artă plastică, două de fotografie artistică, programe muzicale de tip jazzistic, precum şi muzică de cameră, respectiv un concert de orgă – programe culturale…

Mai mult...

Accidente în Letca, Nușfalău și Camăr

Trei evenimente rutiere au avut loc pe drumurile sălăjene în zilele de sfârșit de săptămână trecut. Polițiștii Secției 4 Poliție Rurală Ileanda au intervenit vineri, 25 august a.c., la ora 16.20, pentru soluţionarea unui accident rutier produs pe raza localităţii Letca. Un bărbat de 38 de ani, în timp ce circula cu mopedul prin localitatea Letca, într-o curbă la dreapta a pierdut controlul direcției de deplasare, a pătruns pe sensul opus de circulație și a intrat în coliziune cu o autoutilitară, care era oprită pe partea carosabilă. În urma accidentului,…

Mai mult...

Ultimul concert în formula binecunoscută: Iris nu mai cântă cu Cristi Minculescu

Trupa << Iris >>  a emis un comunicat de presă, după ultimul concert susținut la Zalău în 26 august. În comunicat se arată următoarele: “Sunt Nelu Dumitrescu , membru fondator al trupei IRIS din anul 1975, unic detinator al mărcii Iris, înregistrata la OSIM, liderul trupei, motiv pentru care îmi revine sarcina de a vă face cunoscut faptul că, începând din data de 27 august 2017 a încetat colaborarea cu formatia Iris a artiștilor Borobeica Doruleț, Cristian Minculescu și Valter Popa. Trupa Iris merge mai departe, își urmează calea pe…

Mai mult...

Incendii pe raza județului în urma igienizărilor efectuate la terenuri

Două incendii au izbucnit sâmbătă, ambele din neatenția proprietarilor care efectuau lucrări de igienizare la terenurile aflate în proprietate. Primul incendiu s-a produs sâmbătă în jurul orei 17.3. Detaşamentul de pompieri Zalău a fost solicitat să intervină pentru a stinge focul izbucnit la vegetaţia uscată, pe un teren viran din localitatea Hereclean. Focul a mistuit aproximativ 5,5 hectare de vegetaţie uscată. O jumătate de oră mai târziu, Secţia Şimleu Silvaniei şi SVSU Crasna au fost solicitate să intervină la un incendiu izbucnit pe un teren din localitatea Marin. În urma…

Mai mult...

Peste 5,6 milioane de lei în amenzi la regimul circulației rutiere

Statistica sălăjeană pe linia abaterilor comise de conducătorii auto la regimul circulației rutiere pe drumurile sălăjene, nu arată foarte bine. Deși suntem printre județele cu cele mai puține evenimente rutiere grave (ținându-se cont și de numărul mai mic al populației județului, implicit și al conducătorilor auto) infracțiunile și contravențiile nu lipsesc din statistica perioadei pe care am traversat-o până acum, în 2017. Astfel, în perioada 1 ianuarie – 31 iulie,polițiștii rutieri au aplicat 23.829 sancțiuni contraventionale, din care 9.936 pentru nerespectarea regimului legal de viteza, 1.131 pentru abateri comise de…

Mai mult...