Importanţa hotărârilor de la Tribunalul Buzău şi Tribunalul Galaţi în scandalul creditelor în franci elveţieni

În primul rând, este semn că dacă instanţele vor fi investite cu astfel de dosare nu vor tolera ilegalităţile băncilor. Există deci până acum hotărârea definitivă şi irevocabilă a Tribunalului Galaţi şi acesta hotărâre executorie a Tribunalului Buzău. Sunt însă peste 1000 de procese identice deja pe rol şi vor avea deciziile în cel mult 2-3 săptămâni. Se pune întrebarea firească: sunt cazuri izolate sau este deja o practică a instanţelor? După cum se observă cele 2 sentinţe s-au câştigat pe legislaţie Europeană, obligatorie pentru instanţele din România. Deci toate…

Mai mult...

Sălajul, printre judeţele cu cele mai puţine carduri de sănătate returnate

  Sălajul se numără printre judeţele în care s-au înregistrat cele mai mici rate de retur a cardurilor naţionale de sănătate. Cu un procent de trei la sută, judeţul ocupă locul al doilea, prima poziţie fiind ocupată de Harghita, unde circa 2,6 la sută din totalul acestor documente au fost returnate Casei de Asigurări. Cardurile de sănătate fără de care din acest an nu vor mai putea fi accesate servicii medicale au fost distribuite către 12,26 milioane de asiguraţi, potrivit unui anunţ făcut, zilele trecute, de către Poşta Română. Mai…

Mai mult...

Atenţie, Domiţian Paşca revine! Afaceri cu venin de scorpion şi iz de înşelătorie la Şimleu Silvaniei

Fără doar şi poate, şimleuanul Domiţian Paşca este unul dintre cei mai cunoscuţi „clienţi” ai poliţiştilor şi procurorilor sălăjeni. Şi asta în contextul în care, în 2012, la vârsta de doar 23 de ani, individul era cercetat în mai multe dosare penale pentru o serie de ilegalităţi pe care le-ar fi comis în perioada 2008-2011. Pretinzând că deţine nenumărate cunoştinţe medicale, poliţiştii sălăjeni au arătat că Paşca a profitat de pe urma disperării mai multor persoane care sufereau de boli grave, cărora le-a vândut, prin intermediul internetului, „medicamente-minune” pe care…

Mai mult...

Joaca de-a promovarea

Clasarea pe locul doi a echipei FC Zalău la finalul turului de campionat, la doar trei puncte în spatele liderului FCM Baia Mare, îi determină pe majoritatea iubitorilor „sportului rege” din Zalău să se gândească la promovarea în Liga a II-a. Un lucru cât se poate de normal, mai ales că gruparea de la poalele Meseşului nu a mai avut niciodată o clasare atât de bună la finalul primei părţi de campionat. La prima vedere, pare o chestie realizabilă şi la îndemâna celor care conduc destinele acestui club, însă, puţini…

Mai mult...

Pensii de sute de euro pentru sălăjenii care au lucrat în străinătate

Sute de sălăjenii care au muncit în străinătate, în diferite ţări ale Uniunii Europene, în baza unui contract de muncă şi au plătit contribuţii sociale beneficiază de pensii comunitare. Aceste drepturi sunt stabilite în funcţie de stagiul de cotizare şi pensia obţinută pentru munca în afara ţării poate fi cumulată cu cea din România. În prezent în evideneţele Casei Judeţene de Pensii Sălaj figurează un număr de 752 de persoane beneficiare a pensiei comunitare. Potrivit unor informaţii furnizate de Marius Stanciu, inspector compartiment Pensii Comunitare în cadrul Casei Judeţene de…

Mai mult...

Campioana vine la Şimleu Silvaniei

Sâmbătă, ora 18, Sala „Măgura” din Şimleu Silvaniei Phoenix Şimleu – CVM Tomis Constanţa Iubitorii voleibului din Şimleu Silvaniei, şi nu numai, vor avea şansa sâmbătă seara să vadă campioana ultimelor două ediţii şi actualul lider al Diviziei A1. Phoenix Şimleu Silvaniei va primi vizita echipei Tomis Constanţa, într-un meci contând din etapa a II-a a returului. Având în vedere parcursul echipei de la malul mării atât în campionatul intern, cât şi în Liga Campionilor, este greu de crezut că şimleuanii pot obţine ceva din acest meci. Totuşi, şimelaunii speră…

Mai mult...

FC Zalău a pierdut primul amical al anului

Fără nigerienii Kuku şi Jamilu, dar şi fără Tăbârţă şi căpitanul Cosmin Cosma, FC Zalău a reuşit să joace timp de 72 de minute de la egal la egal cu formaţia din Liga a II-a, Olimpia Satu Mare. Partida a avut loc în Ungaria, la Nyirbator, pe un teren cu suprafaţă sintetică de dimensiuni normale. Prima repriză a fost una bogată în ocazii, ambele echipe având şansa de a deschide scorul în repetate rânduri. FC Zalău l-a pierdut încă din minutul 22 pe mijlocaşul Stanciu, care a părăsit terenul accidentat,…

Mai mult...

„Mica Unire”, marcată la Liceul cu Program Sportiv „Avram Iancu”

Sala festivă a Liceului cu Program Sportiv „Avram Iancu” din Zalău a găzduit joi, 22 ianuarie, începând cu ora 14, activitatea dedicată Unirii Principatelor Române, „Hai să dăm mână cu mână”. Evenimentul, realizat în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Sălaj, Colegiul Tehnic „Alesandru Papiu Ilarian” Zalău şi Muzeul Judeţean de Istorie şi Artă Zalău, face parte din cadrul proiectului educativ „Europa Contemporană – Unitate în diversitate”, ce are ca scop implicarea elevilor în diverse activităţi pentru cunoaşterea valorilor istorice. „Este un proiect educativ judeţean, ce a fost iniţiat de Colegiul…

Mai mult...

Fotbalul sălăjean se pregăteşte de alegeri

Anul 2015 poate aduce schimbări la nivelul conducerii Asociaţiei Judeţene de Fotbal (AJF) Sălaj, având în vedere că, foarte probabil, luna viitoare vor fi programate alegerile pentru funcţia de preşedinte, tot atunci urmând să se aleagă vicepreşedinţii şi membrii Biroului Executiv. La sediul AJF Sălaj a avut loc ieri după-amiaza prima şedinţă de Birou Execitv din acest an, întâlnire în care a fost stabilită data alegerilor, dar şi termenul limită pentru depunerea candidaturilor. Dan Costin este actualul preşedinte al AJF Sălaj, fiind la al doilea mandat, în timp ce în…

Mai mult...

Tiberiu Marc, şeful administraţiei, promite sălăjenilor investiţii în infrastructura rutieră şi sănătate

Infrastrucura rutieră şi sănătatea sunt principalele obiective în care autorităţile judeţene vor să investească în acest an. „Planul” cu propunerile de investiţii pentru anul în curs a fost prezentat de Tiberiu Marc, preşedintele Consiliului Judeţean CJ Sălaj, în cadrul unei conferinţe de presă. „În anul 2015 bugetul pentru dezvoltare este mai mare cu aproximativ 80 la sută, o creştere care în principal va merge pentru proiectele de infrastructură. Infrastrucura rutieră, infrastructura de sănătate şi finalizarea proiectelor finanţate din fonduri europene, care au termen de finalizare 2015”, a precizat şeful administraţiei…

Mai mult...

Peste 70 de locuri de muncă vacante la nivel de judeţ

Persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă au la dispoziţie 72 de locuri de muncă vacante oferite de angajatorii din judeţ prin Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Sălaj. Cei interesaţi trebuie să ştie că joburile sunt disponiblile în domeniul producţiei şi prestărilor servicii, industria alimentară şi construcţii. Oferta de muncă este valabilă în perioada 23-30 ianuarie, iar angajatorii sălăjenii caută atât persoane cu studii medii, cu şi fără calificare, cât şi persoane cu studii superioare. Pentru acestea din urmă sunt disponibile un post de inginer construcţii…

Mai mult...

Duel cu ultima clasată

Situată pe locul şapte în clasament, după ce a urcat două poziţii în urma victoriei cu HC Dunărea Brăila, HC Zalău vrea să-şi consolideze poziţia ocupată după primele două etape din retur, sperând să obţină toate punctele puse în joc în disputa din etapa a III-a. Formaţia pregătită de managerul Gheorghe Tadici se va deplasa la Târgu Mureş, pentru duelul cu formaţia locală SC Mureşul. „Am acumulat 19 puncte după victoria cu Brăila şi sper să facem 22 după meciul de duminică, de la Târgu Mureş”, a declarat Tadici la…

Mai mult...

În 2014, În urma accidentelor rutiere din Sălaj au murit 21 de persoane

Peste 150 de accidente grave de circulaţie s-au produs, în ultimul an, pe şoselele din judeţ, în ciuda multiplelor activităţi educative şi de prevenire. Nu mai puţin de 21 de persoane şi-au pierdut viaţa, iar alte 169 au fost rănite grav, abaterile conducătorilor de autovehicule fiind principala cauză a producerii acestor evenimente rutiere, potrivit unei statistici întocmite de către Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Sălaj. Astfel, în 2014, 100 de accidente, soldate cu 14 morţi şi 115 răniţi grav, au fost cauzate de viteza excesivă ori neadaptată la condiţiile de…

Mai mult...

HC Zalău a părăsit Cupa României

Gheorghe Tadici a deplasat la Constanţa un lot alcătuit din doar opt jucătoare, majoritatea rezerve, după ce a declarat încă dinaintea începerii returului că nu va pune accentul nici în acest an pe Cupa României Federaţia Română de Handbal a programat miercuri după-amiaza meciurile din cadrul optimilor de finală ale Cupei României, fază în care HC Zalău a evoluat pe terenul formaţiei Universitatea Neptun Constanţa. Cum managerul Gheorghe Tadici a declarat încă dinaintea începerii returului că nu va pune accentul nici în acest an pe cea de-a doua competiţie internă,…

Mai mult...