Dacă vrei să râzi, apasă aici!

Badea Gheorghe a început să repare acoperişul casei. Partea bună e că a ajuns în vârful casei. Partea proastă e că a început să alunece. Partea bună e că s-a prins de burlanul casei. Partea proastă e că burlanul s-a rupt. Partea bună e că sub el era o căpiţă de fân. Partea proastă e că în capiţă era o furcă cu ţepii în sus. Partea bună e că n-a căzut pe furcă. Partea proastă e că nici pe căpiţă n-a căzut.

Mai mult...

Liceenii sălăjeni pot consulta calendarul examenelor naţionale

  Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Sălaj a publicat marţi, 4 februarie, calendarul examenului de bacalaureat. Astfel, conform documentului postat pe site-ul instituţiei, înscrierea candidaţilor pentru prima sesiune, respectiv cea din iunie-iulie, va avea loc în perioada 26-30 mai. Absolvenţii clasei a XII-a şi a XIII-a vor încheia cursurile în 30 mai. Aceştia vor avea parte de o mini-vacanţă de aproximativ zece zile până în 10 iunie, când, potrivit calendarului, vor intra în focul primelor probe ale examenului maturităţii, respectiv a celor orale. Astfel, în intervalul 10-12 iunie, va avea loc…

Mai mult...

Au apărut primele cazuri de gripă în Sălaj

Primele două cazuri de gripă sezonieră, în Sălaj, au fost confirmate în urma analizelor efectuate la Institutul Cantacuzino. Virusul a fost contractat de două persoane cu vârste cuprinse între 50 şi 64 de ani, fiind tratate în sistem de spitalizare. Potrivit informaţiilor primite de la Ligia Marincaş, directorul Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Sălaj, cele două cazuri au fost depistate în perioada 20-26 ianuarie. „Primul caz de gripă în judeţul nostru a fost confirmat de Institutul Cantacuzino în urma probelor transmise. În situaţia celui de-al doilea bolnav, având în vedere…

Mai mult...

Şoferii începători vor conduce doar însoţiţi

  Şoferii începători nu vor putea conduce pe timp de noapte numai dacă vor fi însoţiţi de o persoană adultă, care are permis de conducere de cel puţin cinci ani. Comisiile parlamentare au adoptat în acest sens un amendament la proiectul de modificare a Codului rutier propus de Guvern. Conform amendamentului adoptat, conducătorul de autovehicule posesor al categoriilor B1 si Β care are o vechime mai mică de un an de la obţinerea permisului de conducere are obligaţia „să nu conducă vehicule din categoria Β sau BE cu o putere…

Mai mult...

Radarele fixe de pe Bulevard funcționează degeaba

Zalăul este primul oraş din România care are dispozitive de penalizare a şoferilor care trec pe roşu sau depăşesc viteza legală, însă din cauza neînțelegerilor dintre Primărie și Poliția Rutieră, sistemul nu a fost pus încă în aplicare, la aproape un an de la finalizarea lucrărilor. Municipalitatea este nevoită să încheie un protocol de colaborare cu Poliţia Rutieră, prin care toţi şoferii care nu respectă regulile în trafic să fie sancţionaţi, în baza imaginilor surprinse cu radarele ”inteligente” amplasate pe bulevardul din Zalău. Investiţiile care s-au realizat în cadrul proiectului…

Mai mult...

Seres Denes, reales chestor al Camerei Deputaților

La începutul fiecărei sesiuni parlamentare, cele două camere ale Parlamentului României își aleg membrii din biroul permanent de conducere. Deputatul UDMR Seres Denes a fost reales chestor al Camerei Deputaților, funcție pe care o ocupă din anul 2009, și este singurul parlamentar sălăjean ales în conducerea vreunei camere ale Parlamentului. Una dintre marile probleme cu care se confruntă conducerea Camerei Deputaților este întreținerea Casei Poporului. ”Este nevoie de investiții foarte mari în Palatul Parlamentului. E o construcție imensă, care necesită reparații capitale, iar banii alocați de la buget pentru întreținere…

Mai mult...

Sălăjenii pot să-și ia adio de la Autostrada Transilvania

Statul nu mai are bani să finanțeze lucrările la Autostrada Transilvania pe tronsonul Sălaj și ia în calcul ca legătura dintre Brașov și Vama Borș să se facă prin altă parte a țării. Compania Națională de Autostrăzi a anunțat că în 2014 vor începe lucrările la autostrada Transilvania, însă numai pe tronsonul Gilău – Nădășelu, ce traversează județul Cluj. Acesta este singurul pentru care mai sunt contractate lucrări și sunt disponibile fonduri de la bugetul de stat. Mai mult, deoarece pentru tronsonul sălăjean al autostrăzii Transilvania nu se pot accesa…

Mai mult...

Atletul Raul Crecan a obţinut prima medalie din acest an

Prezent la ediţia din acest an a Campionatului Naţional de atletism, rezervat juniorilor II, atletul legitimat la Clubul Sportiv Şcolar Zalău, Raul Crecan, a avut o evoluţie bună, reuşit să obţină medalia de argint. Sportivul pregătit de Nelian Ianchis a concurat în proba de 3.000 de metri, terminând cursa cu timpul de nouă minute, 16 secunde şi 12 sutimi. Prima treaptă a podiumului a fost ocupată de Cristian Stoean, de la CSS Târgovişte, iar pe poziţia a III-a s-a clasat sportivul de la CS Pandurii Târgu Jiu, Constantin Victor Coanda.…

Mai mult...

Weekend plin de evenimente pentru karateka sălăjeni

Clubul Copiilor din Şimleu Silvaniei a participat la finele săptămânii trecute la ediţia a IV-a a Campionatul Naţional Şcolar de karate şi discipline asociate, desfăşurat la Oradea, ocazie cu care a avut loc şi Cupa Palatului-Shogunul, ajunsă la ediţia a XV-a. Supervizorul acestei competiţii a fost arbitrul european de karate, Ferenc Kecskes, iar arbitrul şef, Zoltan Lipan (6 DAN), vicepreşedintele secţiunii de arbitraj din cadrul Comisiei Naţionale de karate şi discipline asociate a sportului preuniversitar. Sportivii pregătiţi de antrenorul Gheorghe Pop au avut o evoluţie bună, iar la final au…

Mai mult...

Primarul din Măerişte scapă de închisoare

După ce la finele lunii iunie 2013, magistraţii Judecătoriei Şimleu Silvaniei l-au achitat pe primarul din Măerişte, Vasile Lazăr, în dosarul în care a fost judecat de corupţie, miercuri, edilul a primit încă o veste bună. Instanţa de sub Măgura a decis să-l achite şi în cel de-al doilea dosar. Trimis în judecată în noiembrie 2010 de către procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Şimleu pentru abuz în serviciu contra intereselor publice, fals intelectual şi uz de fals, Lazăr a fost găsit nevinovat la toate cele trei capete de acuzare.…

Mai mult...

Alimentele comunitare neridicate se împart săracilor de pe listele suplimentare

Doar 21 din totalul celor 5.742 de zălăuani nevoiaşi care au dreptul la alimentele gratuite asigurate de către Uniunea Europeană şi-au ridicat produsele până miercuri, în ultima zi în care mai putea intra în posesia acestora. În aceste condiţii, în stocul Primăriei Zalău au rămas 357 kg făină albă, 189 kg mălai, 105 litri ulei, 63 kg zahăr, 21 pungi cu paste făinoase, 42 cutii cu zacuscă, 21 cutii cu zacuscă şi 84 cutii cu conservă de carne, susţin reprezentanţii municipalităţii. Potrivit oficialilor Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia…

Mai mult...

La finalul lunii ianuarie, leul a recuperat cea mai mare parte din depreciere: Cele mai interesante evoluţii din ianuarie: leul, aurul, indicii bursieri şi Facebook

Pe final de luna, leul a făcut notă discordantă faţă de monedele din regiune După ce între 1-27 ianuarie leul a scăzut semnificativ pe pieţele financiare (respectiv cu cca 1,6%) în raport cu euro, în ultimele 4 zile ale lunii trecute moneda naţională s-a întărit puternic, aşa încât a încheiat prima lună a anului cu o scădere de cca 0,6%. Aprecierea leului în raport cu euro la final de ianuarie a avut loc în pofida faptului că, pe 29 ianuarie, Rezerva Federală a SUA (Fed) a anunţat că va reduce…

Mai mult...

UPDATE: HC Zalău a rezistat doar o repriză la malul mării

“U” Neptun Constanţa – HC Zalău 21 – 16 (11 – 10) Cu toate că avea gânduri mari înaintea partidei de la malul mării, formaţia pregătită de Gheorghe Tadici a pierdut la o diferenţă de cinci goluri, 16 – 21 meciul cu Universitatea Neptun Constanţa, partidă contând din cadrul etapei a XV-a a Ligii Naţionale de handbal feminin. Prima repriză a fost disputată, gazdele intrând la vestiare cu avans de un singur gol, după ce în debutul partidei, Constanţa a condus cu 5 – 0. Deşi venea după aproape o…

Mai mult...

Prins cu permisul de conducere suspendat

Un conducător auto, în vârstă de 37 de ani, din Zalău a fost depistat, marţi, 4 februarie, în trafic de către poliţiştii Biroul Rutier, conducând deşi permisul de conducere îi fusese suspendat în urmă cu doar două zile. Zălăuanul a fost surprins, de către oamenii legii, în jurul orei 22,30, în timp ce conducea autoturismul pe strada Tudor Vladimirescu, din municipiu. Potrivit informaţiilor furnizate de biroul de presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj, bărbatul este cercetat de poliţişti pentru comiterea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul,…

Mai mult...