Alimentele comunitare neridicate se împart săracilor de pe listele suplimentare

Doar 21 din totalul celor 5.742 de zălăuani nevoiaşi care au dreptul la alimentele gratuite asigurate de către Uniunea Europeană şi-au ridicat produsele până miercuri, în ultima zi în care mai putea intra în posesia acestora. În aceste condiţii, în stocul Primăriei Zalău au rămas 357 kg făină albă, 189 kg mălai, 105 litri ulei, 63 kg zahăr, 21 pungi cu paste făinoase, 42 cutii cu zacuscă, 21 cutii cu zacuscă şi 84 cutii cu conservă de carne, susţin reprezentanţii municipalităţii.
Potrivit oficialilor Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Sălaj, instituţie care a intermediat distribuţia alimentelor comunitare către primăriile din judeţ, produsele rămase nu trebuie returnate depozitului central, ci împărţite beneficiarilor de pe listele suplimentare. „Ediţia din acest an a Programului European de Distribuire a Alimentelor se încheie în luna mai. Până atunci, produsele alocate Sălajului pot fi distribuite beneficiarilor, inclusiv celor de pe listele suplimentare. Prin urmare, primăriile nu trebuie să ne înapoieze alimentele neridicate”, ne-a declarat Violeta Milaş, directorul DGASPC Sălaj.
Pe listele iniţiale au fost cuprinşi peste 38.000 de sălăjeni cu venituri mici, la începutul lunii trecute, alte 1.150 de persoane fiind incluse în rândul celor care pot beneficia de produsele alimentare gratuite. Este vorba despre beneficiari ai venitului minim garantat, persoane cu handicap grad I şi II, pensionari cu venituri de maxim 400 de lei şi şomeri, indiferent că sunt indemnizaţi sau nu. Fiecăruia i se cuvine câte un pachet compus din17 kg făină albă, 9 kg mălai, 0,5 kg paste făinoase, 5 l ulei, 0,8 l roşii în suc propriu, 0,8 kg zacuscă, 0,25 kg miere de albine şi 3 kg zahăr şi 1,2 kg conservă de carne.

Alte articole

One Thought to “Alimentele comunitare neridicate se împart săracilor de pe listele suplimentare”

  1. adelina

    Lasati la o parte etichetele: saraci, batrani, handicapati etc.

Leave a Comment