Contractele în desfăşurare la o firmă în insolvenţă

De cele mai multe ori, partenerii contractuali sunt puşi în faţa faptului împlinit şi află de starea de insolvenţă a debitorului abia după ce s-a deschis procedura de insolvenţă. În aceste condiţii, partenerii contractuali au, de obicei, o perioadă de bulversare, în care îşi pun diverse întrebări cu privire la situaţia contractelor aflate în derulare cu debitorul insolvent: Suntem obligaţi să continuăm să livrăm marfa către debitor, conform contractelor în derulare? Ce garanţii avem că debitorul ne va achita preţul pentru marfă? Putem înceta contractele în derulare? Dacă da, în…

Mai mult...

Cadavru mâncat de animale, găsit pe Meseş

În timpul unei inspecţii de fond derulate marţi, într-o pădure de pe raza comunei Treznea, trei pădurari au găsit în vârful Meseşului, într-o zonă extrem de greu accesibilă, cadavrul unui bărbat. Oamenii i-au alertat atât pe reprezentanţii autorităţilor legale, cât şi pe oamenii legii, aceştia din urmă demarând cercetările. După cum ne-a declarat primarul din Treznea, Emanoil Stanciu, bărbatul era îmbrăcat doar într-o pijama, iar în picioare purta nişte bocanci. „Aş zice că se afla în pădure de cel puţin o lună, pentru că intrase deja în stare de putrefacţie.…

Mai mult...

Atleţii de la LPS „Avram Iancu”, pe podium la „Crosul 15 noiembrie”

Asociaţia „15 noiembrie 1987”, în parteneriat cu Primăria şi Consiliul Local Braşov, dar şi cu Facultatea de Educaţie Fizică şi Sporturi Montane a Universităţii „Transilvania” din Braşov a organizat sâmbătă cea de-a 24-a ediţie a concursului internaţional de alergare pe şosea, „Crosul 15 Noiembrie”. Dintre atleţii Liceului cu Program Sportiv „Avram Iancu” Zalău prezenţi la eveniment, cele mai bune rezultate au fost obţinute de Cătălin Marian, locul I la categoria juniori III şi de Paul Parnău, locul trei la categoria juniori I. La cros s-a alergat pe distanţa de 5…

Mai mult...

Un şimleuan la summitul SIM NATO 2013

Alături de alţi şase studenţi din ţară, şimleuanul Cristian Lazăr, în prezent student al Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai Cluj-Napoca, a reprezentat România la lucrările Consiliului Nord-Atlantic din cadrul SIM NATO 2013, eveniment organizat la Belgrad, Republica Serbia, în perioada 11-15 noiembrie. La lucrările summitului au participat 100 de delegaţi de pe toate continentele lumii. Tema principală la care s-au raportat toate dezbaterile din cadrul Consiliului a fost „Rolul NATO în Kosovo şi sprijinul său în clădirea păcii şi stabilităţii în această regiune”. Subiectul a fost abordat din…

Mai mult...

Karateka sălăjeni s-au umplut de medalii la Campionatul Naţional de la Braşov

Sala de sport din cadrul Complexului „Paradisul Acvatic” din Braşov a găzduit, în perioada 15 – 17 noimebrie, Campionatul Naţional de karate-do shotokan, competiţie la care au participat peste 300 de sportivi de la 27 de cuburi din România. Judeţul Sălaj a fost reprezentat la acest eveniment de o delegaţie alcătuită din 14 sportivi şi doi antrenori, care au reprezentat cu cinste şcoala sălăjeană de karate. Lotul a fost alcătuit din sportivi legitimaţi la CS Dani-San Zalău, Clubul Copiilor din Şimleu Silvaniei şi CS Omega Şimleu Silvaniei. Sportivii au evoluat…

Mai mult...

Zălăuanul Cătălin Crişan, locul V la Campionatul European de karate kyokushin

Prezenţi pentru prima dată la un Campionat European de karate kyokushin, sportivii de la CS Vidalis Zalău, Cătălin Crişan şi Iulian Corceac, au avut o evoluţie bună, chiar dacă nu au reuşit să urce pe podium la finalul competiţiei. Pe parcursul a două zile, sâmbătă şi duminică, 500 de karateka din 23 de ţări s-au luptat pe cele trei tatami-uri amenajate în Sala Sporturilor „Antonio Alexe” din Oradea. Cătălin Crişan a concurat la categoria 65 de kilograme – juniori Under 22, iar la final s-a clasat pe locul cinci. Iulian…

Mai mult...

Poliţiştii stau cu ochii pe infractori şi în perioada sărbătorilor

Poliţiştii sălăjeni au întocmit un plan de acţiuni pentru a diminua numărul de infracţiuni comise în perioada sărbătorilor de iarnă, pe care l-au prezentat şi Instituţiei Prefectului. Oamenii legii dau asigurări că în perioada sărbătorilor de iarnă vor fi vigilenţi, urmând să pună accent pe siguranţa rutieră şi ordinea şi linişte publică, fără a neglija, însă, celelalte activităţi, respectiv investigarea infracţiunilor economice ori investigaţiile criminale. „În ceea ce priveşte siguranţa rutieră, o să ne implicăm în special pe segmentele de drum aflate în lucru, în curbe periculoase, acostamente care nu…

Mai mult...

La Zalău începe Olimpiada de Lingvistică – etapa judeţeană

Şcoala Gimnazială „Simion Bărnuţiu” va fi , la finalul acestei săptămâni, sâmbătă 23 noiembrie, gazda unei noi ediţii a Olimpiadei de Lingvistică – etapa judeţeană. Olimpiada de lingvistică se află la cea de a II-a ediţie şi după cum a precizat Marcel Lucaciu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean Şcolar (ISJ) Sălaj, această competiţie se va desfăşura pe trei secţiuni. Este vorba despre secţiunea de antrenament pentru elevii claselor a V-a şi a VI-a „Plus minus poezie”, secţia română şi secţia minorităţi; secţiunea de exerciţiu pentru elevii claselor a VII-a…

Mai mult...

„Top Fiz” a adus o menţiune la CNS

Un lot alcătuit din opt elevi de la Colegiul Naţional „Silvania” Zalău a reprezentat judeţul Sălaj la Concursul Interjudeţean de Fizică „Top Fiz”. Concursul a avut loc în perioada 15-17 noiembrie, la Colegiul Naţional „Emil Racoviţă” din Cluj-Napoca, la care, alături de elevii sălăjeni au luat parte şi elevi de la Colegii Naţionale din judeţele Cluj, Bistriţa-Năsăud, Maramureş şi Satu-Mare. Potrivit unor informaţii furnizate de Marcel Lucaciu, purtător de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Sălaj, în urma concursului elevul Bogdan Boşca din clasa a XII-a de la CNS Zalău,…

Mai mult...

Matioc, Găvriluţ şi Majdik vor funcţia de director medical

Trei medici din Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Zalău se vor întrece pentru postul de director medical al celei mai mari unităţi spitaliceşti din judeţ. Astfel, în cursă s-au înscris Vasile Majdik, medicul ginecolog care ocupă în prezent, această funcţie, Anamaria Matioc, medic ORL-ist, şi medicul pneumolog Gabriel Găvriluţ. Şi actualul director financiar-contabil al Spitalului, Elena Ionescu, speră la încă un mandat. Şansele ei sunt mari, în condiţiile în care dosarul contracandidatei sale, Ruxandra Mercea, a fost respins întrucât nu a fost complet. Managerul SJU Zalău, Laurenţiu Barna, susţine că…

Mai mult...

Tiberiu Marc, despre „dubla” cu DHK Banik Most: „Dacă la Zalău am fi câştigat la o diferenţă mai mare, meciul retur ar fi fost mai uşor”

HC Zalău a avut un parcurs scurt în acest an în cupele europene, fiind eliminată după primul tur de formaţia cehă, DHK Banik Most. Formaţia condusă de Gheorghe Tadici s-a impus cu 28 – 21 în turul de la Zalău, iar în retur, handbalistele cehe s-au impus cu acelaşi scor după 60 de minute. Însă, la aruncările de la şapte metri, Andrada Trif a ratat ultima execuţie, iar cehoaicele s-au dus mai departe, în optimile Cupei EHF. Tiberiu Marc, preşedintele clubului HC Zalău şi al Consiliului Judeţean Sălaj, consideră că…

Mai mult...

În Sălaj se vând butelii defecte şi cu verificarea periodică expirată

Nu mai puţin de 56 de butelii ruginite, lovite şi cu verificarea periodică expirată au fost retrase de la comercializare de către comisarii Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Sălaj de la patru operatori economici din judeţ care comercializează astfel de produse. Acţiunea de verificare a avut loc la finalul lunii octombrie, în total fiind controlaţi patru operatori economici care comercializează butelii, operatori care au deschise mai multe puncte de vânzare la persoane fizice în baza unor contracte de mandat comercial. Potrivit unor informaţii furnizate Dorina Rednic, comisar şef adjunct…

Mai mult...

Secţia Ortopedie a Spitalului Judeţean, dotată din sponsorizări

Secţia Ortopedie a Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Zalău a fost utilată cu 36 de paturi noi, în cadrul unui parteneriat între TenarisSilcotub şi Consiliul Judeţean Sălaj, destinat îmbunătăţirii condiţiilor de îngrijire şi confort a pacienţilor. „Începând de vineri, 15 noiembrie, Secţia Ortopedie oferă pacienţilor săi condiţii dintre cele mai bune pentru ceea ce înseamnă confortul acestora, servicii medicale şi de îngrijire cu o calitate ridicată”, se arată într-un comunicat de presă al administraţiei judeţene. Proiectul, în valoare de aproape 50.000 de euro, sumă asigurată de către producătorul de ţevi,…

Mai mult...

Zalăul va intra pe harta industriei optice

O investiţie economică importantă este pe cale să fie făcută în Zalău de către o firmă italiană din industria optică. Potrivit deputatului PNL, Mirel Taloş – cel care de altfel a îndrumat firma pentru a investi în Zalău – italienii urmează să deschidă aici o linie de fabricaţie de lentile de contact şi produse de întreţinere a acestora. „Într-adevăr, una din cele mai mari firme producătoare de lentile de contact din lume va deschide o linie de fabricaţie la Zalău. Am îndrumat firma spre Zalău şi am făcut toate demersurile…

Mai mult...