Zvonoteca

# Mai mult sau mai puțin iubiții conducători nu ratează nicio ocazie să făurească albume foto și comunicate ori de câte ori fac câte un pas pe undeva. Nu contează că nu e despre ei; trebuie să fie și cu asta, basta! Până și postările despre festivitățile de absolvire de prin școli și licee, momente unice în viața elevilor, profesorilor și părinților, conțin, fără excepție, date și imagini de care lumea e deja sătulă. Elevii și profesorii, cei care, de fapt, ar trebui să fie în centrul atenției și subiectul principal al fotografiilor publicate de instituții, să stea mai deoparte! Cât de egoist să fii ca să te poziționezi mereu în buricul evenimentului chiar și atunci când ar trebui să încerci să te poziționezi în planul al doilea al evenimentului? Când nu înțelegi că nu e vorba mereu despre tine și insiști să fii mereu în centru, mai rău faci. Pentru că ceea ce nu realizează acești oameni, de fapt cei care se ocupă de administrarea paginilor oficiale ale instituțiilor e că popularitatea scade vertiginos când ajungi să sufoci paginile de internet cu poze cu un singur subiect central și comunicate care nu fac decât să le reamintească oamenilor la nesfârșit de vremurile de oribilă amintire de acum trei decenii. Trist!

* A se considera pamflet.
Orice asemănare cu personaje reale este pur întâmplătoare!
Zvonăraşul de serviciu

Leave a Comment