Zvonotecă

# Fac unele magazine niște salturi la prețuri de la o zi la alta, de te apucă amețeala. Un magazin mai mic (brand cunoscut) situat mai către marginea municipiului a decis (el sau lanțul „trofic”, de la producător la tejghea) că un anume iaurt merită o mărire de preț de 50 de bani așa, în interval de 24 de ore. Înțelege omul, cinci bani, 10 bani acolo, dar în halul ăsta? Iar asta nu e nimic pe lângă ce decid cei de la marketul din centru, recunoscuți la nivel județean pentru matrapazlâcuri de tot felul. O sticlă de băutură spirtoasă (nici măcar vinars original!) a schimbat, în trei zile, trei prețuri: 100, 110 și 130 de lei. De luni până miercuri. Nimeni nu poate face nimic că deh, “ăsta e comerțul”, spun șmecherii – șefi de unitate. Ba nu, chiar putem face ceva. Să lăsăm aceste magazine cu produsele pe rafturi, până dă mucegaiul în ele. Poate așa vor înțelege și cei care simulează comerțul că e urât să recurgi, pe lângă altele, și la acțiuni de acest gen, uitând că totul trebuie să aibă o limită.

# Dacă în fiecare zi apar cu zecile cazurile de Covid, tot zilnic ar trebui să se facă teste cu nemiluita, nu? La noi e invers. Teste puține și cazuri multe. Ce bine ar fi dacă cei abilitați cu sănătatea publică ar face lucrurile așa cum trebuie și ar fi mai activi. N-ar fi rău să fie bine-n orașul și județul ăsta, vorba aceea, că toate merg cu spatele în față. Dar nu-i bai, dăm cu “Doamne-ajută”, că doar asta spun și autoritățile când postează ceva pe rețelele de apropiere socială.

Alte articole

One Thought to “Zvonotecă”

  1. Anonim

    Excelent comentariul nr.2. Am devenit un oras si un judet numai de ”Doamne- ajuta” de la cel mai mare la cel mai mic. Toate institutiile sunt ”invadate” de cei ce invoca divinitatea la tot pasul.Au uitat si sa salute cu ”Buna ziua”.Asta aeste rezultatul sistemului educational din ultimii 30 ani. Doamne……….

Leave a Comment