Zvonoteca

# În Zalău va fi amplasată statuia lu’ Mihai Viteazu. Așa au vrut ăi mai mari ai urbei și așa va și fi! După cum se dorește. În sensul ăsta au supus la vot un proiect de hotărâre, care s-a aprobat. Proiectul, afișat virtual pe site-ul unei importate instituții, conține informații despre bravul domnitor. Și asta așa ca să știe și cetățenii câte ceva despre cine a fost Mihai Viteazu, “cunoscut și ca Mihai Bravu, s-a născut în 1958 la Târgul de Floci (astăzi comuna Piua-Pietrii) sau Drăgoiești, județul Vâlcea. A fost bănișor de Strehaia, stolnic domnesc și ban al Craiovei, apoi Domn al Țării Românești și, pentru o perioadă (în 1600), conducător de facto al tuturor celor trei țări medievale care formează România de astăzi: Țara Românească, Transilvania și Moldova”. Deci, domnitorul s-a născut în ‘58, iar în 1.600 a făcut Prima Unire a celor trei principate. Și Târgul de Floci n-a fost în Vâlcea. În rest, toate bune și frumoase. Ne-am obișnuit!

# Criza vaccinului antigripal reprezintă amenințarea din umbră a acestui sezon rece. Deși campania trebuia să fie deja la final, toamna fiind momentul cel mai bun pentru vaccinare, în Sălaj se estimează că un procent cuprins între 15 și 20 la sută a beneficiat de acest vaccin. Deși coronavirusul a luat fața bătrânei gripe, cei care pot face ceva în cel de-al doisprezecelea ceas pentru ca măcar jumătate din cei vulnerabili să se poată vaccina, trebuie să își amintească faptul că și gripa poate fi fatală. Și că acest lucru trebuie să însemne ca toate eforturile și demersurile să se concentreze, urgent, pe posibilitatea achiziționării acestui vaccin, mai puțin pe arcuirea umerilor și pe comunicate sterile care nu țin nici de cald, nici nu alungă febra. Ne facem planuri ca țiganul și ne gândim la pielea ursului din pădure, în ceea ce privește vaccinul anti-covid, lăsând într-o umbră amenințătoare problema vccinului antigripal. Surse medicale spun, însă, că ne putem lua adio de la vaccinarea antigripală în acest an pentru că stocurile vor fi aproape inexistente până la terminarea sezonului. Cu două-trei vaccinuri repartizate pe fiecare cabinet până acum, în prag de iarnă, nici nu ar trebui să ne așteptăm ca lucrurile să meargă înspre bine, în perioada imediat următoare. Scapă, așadar, cine poate!

Alte articole

3 Thoughts to “Zvonoteca”

  1. Anonim

    Cei cei de la PNL ar fi in stare sa ne spună și sa ne convingă ca vine primăvara !!! Ar fi in stare sa schimbe și anotimpurile!!! Nemernici!!!

  2. Anonim

    Asteptăm ca primaru să facă statuia promisă, să crape dușmanii de năcaz !

Leave a Comment