Zvonoteca

# Continuă marea asfaltare pe strada Doja, că deh, trebuie să avem și noi cu ce ne lăuda pe la cei care ajung, în trecere ori nevoiți, pe la noi prin municipiu. Să ne iertați și să nu veniți cu dojana peste noi, că scriem iar de… Doja: dar îi musai! Toate bune și frumoase: băieții pun și pat de beton, înaintea pietrelor de pe trotuarul situat vizavi de cel care nu a avut noroc și el de-un pătuț, asfaltul cel nou urcă și tot urcă, timpul trece, treaba merge. O întrebare întrebătoare se ridică, însă, deasupra lucrărilor. Cum urci către Meseș, de la intersecția Doja cu Stadion și până la ieșirea din municipiu, urmează să fie băgată în subteran, chiar pe marginea drumului peste care urmează asfaltul nou, o mare conductă de apă. Întreabă și zvonărașul: oare chiar așa este, cum spun unii oameni, pricepuți de altfel și care știu ce spun? Dacă e așa, atunci, conform obiceiurilor zălăuane, operațiunile rămân cele stabilite: spargem, săpăm, turnăm, recepționăm, pozăm și trecem după aceea la spart. De-o fi așa, atunci e de pus pe gând acolo, sus, până n-o fi prea târziu.

# Zvonărașul, care circulă zilnic pe străzile aflate în șantier din municipiu, a ajuns și în Dumbrava Minunată a Zalăului. Evident, nici acolo n-a putut trece cu vederea noile gropi apărute în asfalt pe acolo pe unde, anul trecut, s-a mai pus câte un petec negru. O fi de la bitum, o fi de la gazul din butelia cu care s-au pus peticele? Sau îi ghinion pur și atunci n-avem pe cine să aruncăm vina!? Cine știe…

2 Thoughts to “Zvonoteca”

  1. s-a mai pus câte un petec negru. ..

    pai daca Ceausescu, cu mintea lui de taran. a facut fundatie de beton la drumurile de atunci,
    acuma, desteptii nostril de politicieni ajunsi sa ne conduca din toate functiile, dupa ce sparg un drum, ii fac praf toata fundatie, pun o rtoaba de nisip si peste ea mai lipesc un strat de asfalt de 3-5 cm
    no cum masa sa tina ?
    asfaltul de pune pe o fundatie kalumea si nu pe umplutura, cum fac ai nostril, si de aceea aceste petice au garantie de maxim 3 luni si in general tina pana trece prima masina mai grea peste pata de asfalt

  2. Ciunt stie, caci e mare gospodar

    exista un proiect de peste 150 de milioane de de euro cu introducerea apei potabile de la Gilau in oras si cu refacerea si extinderea retelei actuale de apa si canalizare. Suna frumos ?
    si este corect, in mai bine de jumatete zonele proapat reparate se vor executa noi lucrari
    problema apare unde aceste lucrai au fost executate cu fonduri europene si trebuiesc stricate, aici ori dai banii inapoi ori faci de la capat tot si pe banii tai

Leave a Comment