Zvonoteca

# S-a dus entuziasmul cu care sălăjenii au pornit într-o nouă etapă a vieții lor, cea de după deschiderea marelui și mult-lăudatului centru comercial nemaivăzut, nemaiîntâlnit, în Zalău. Nu aveai loc, lunile trecute, să arunci un ac în parcări, full peste tot, îngrămădeală la mâncare, la mobilă, la televizoare, la ciorapi și chiloți, la banda de scotch și ascuțitori, plin ochi, de ziceai că vine sfârșitul lumii. Dacă ați fost atenți, începând din acest an, cu precădere dn februarie, gol de parcă a lovit coronavirusul în toate entitățile comerciale. Peste tot, pustiu, inclusiv în hypermarketurile care anunțau la deschidere că va fi un succes ceva de speriat, pe termen deosebit de lung, deschiderea unor astfel de magazine. Pe naiba! Ici – colo, câte un cumpărător, și acela mai mult turist decât ceea ce vor să vadă patronii la cei care intră în magazinele lor. Nici la zona cu păpică situația nu e prea aromată. După ce s-au deschis, cu surle și trâmbițe, toate restaurantele cu prăjeli și carbogazoase la dozator, lumea a realizat cu ce sau mai precis cu cine au de-a face și s-au cam potolit. Gol și pe acolo, zilele trecute, vânzătoarele și fetele de la friteuze se băteau de muscă vorba aceea. Ei bine, nu e de mirare. La cum merg toate în Sălaj, acesta este abia începutul.

# Umblă vorba prin târgul ăl mare al Sălajului că pe unii i-a luat rău de tot beția de putere, iar starea aceasta bahico-politică le place tare mult. E ca un drog, ce, nu știați? Așa le place încât unii ar da orice să-și păstreze scaunele ori alții, să ajungă să le ocupe cât mai rapid. De fapt, nu e vorba de scaun, ci de tron. Zice-se că aspiranții vechi care se vor noi după alegeri (noi, din nou, dacă îănțelegeți…) au început pelerinajele și temenelele pe la schituri și mănăstriri, punându-și speranța în divinitatea despre care cred că le va fi alături în unicol lor scop – să câștige sau să recâștige marea luptă pentru propășirea spirituală și economică a locului peste care au fost unși șefi.

Alte articole

5 Thoughts to “Zvonoteca”

  1. Anonim

    45 de magazine în Valău Center (Valău=Value+Zalău). De ce și-or fi închipuit ăia că vor rezista mai mult de 2-3 luni? Trebuia să vină cu cumpărători de acasă!

  2. Anonim

    Acest Mall e un fiasco. Nu e vorba doar de cumpărători. E vorba de ce oferă acest Mall. Dacă mergi la Cluj te întâlnești cu mai mulți zalauani decât la noi.

  3. Anonim

    Au crezut că le ,,merge şi aşa,, că doar suntem mulţi şi proşti, într-un orăşel de provincie unde nu simţim marfa învechită şi uneori, f. proastă şi preţurile umflate grosolan, faţă de cele de prin centru, de exemplu…

  4. Anonim

    Stați liniștiti !!! E abia începutul ! Criza pândește in vârful Mesesului!!! Un puc mai este pana va cobora peste oraselul si tara noastra minunata!!! Sa zâmbim, maine va fi mai rau!!!

  5. Anonim

    Cică in clădirea Direcției Agticole este agitație mare. Se schimba pe banda rulantă toți șefii și directorii. Șeful mare de la APIA era tot “ roșu” de supărare și nervi, caci a auzit ca pe tronul lui sunt mulți candidații. Alți au anunțat ca se retrag singuri și cu demnitate, alți au plâns.

Leave a Comment