Zvonotecă

# Singuri pe lume suntem, noi, zălăuanii! Nu avem “mamă”, nu avem “tată”, în ceea ce privește măria sa, autoritatea locală, cu tot ceea ce include această terminologie. Am scris despre cablul rupt și înșirat pe o suprafață de 20 de metri liniari, de pe strada Nicolae Titulescu, până ne-a luat durerea de falange. Oamenii ne sună, ne întreabă, cine și mai ales când vine acel cineva să ridice de pe trotuar, în condiții legale dar mai ales de siguranță, acest cablu. A trecut aproape o lună iar cablul este nemișcat. Degeaba avem inspectori, degeaba avem Poliție locală, degeaba avem o Primărie care ar trebui să-i ia de guler pe cei care au în custodie sau proprietate aceste cabluri ce pot reprezenta un pericol real pentru cetățeni. Nimeni nu face nimic. Imaginați-vă, dacă în condițiile în care noi am scris cel puțin de cinci ori despre acest cablu, totuși, nu s-a făcut nimic, ce pretenții să mai aveți dacă vă adresați autorităților cu o problemă, în calitate de simplu cetățean… Vai de steaua noastră cea roșie!

# Cică la Zalău şi-n alte locuri din judeţ a fost luna curăţeniei de primăvara. Poate a fost, dar nu se vede nimic! Mizeriile în oraş sunt nelipsite, iar de bunul simţ al unor oameni nici n-are rost să mai vorbim. Propunem organizatorilor, ca la anul care vine, luna curăţeniei, să se transforme-n lunile curăţeniei. Mult jeg şi multe jeguri în oraşul ăsta!

Leave a Comment