Zvonoteca

# A ajuns ieri, la Zalău, un ministru de la capitală. După nenumărate vizite în teren, a fost invitat şi la o şedinţă, conferinţă sau ce-o fi fost, la primăria de municipiu. Flori peste flori, în sala unde a ajuns oaspetele, de parcă erai la grădina botanică. Abia se zărea capul ministrului printre plantele exotice şi liane din sala gazdelor. Ce-o fi fost în capul ”peisagiştilor”, numai ei ştiu. Efectul a fost unul pe cât de kitsch, pe atât de incomod.

# Curge laptele, curge și mierea, dacă auzi cum se laudă autoritățile cu făcutele și nefăcutele (dar începutele) de prin județ. Sute de proiecte, bazine de înot, săli de sport, drumuri ca –n palmă, investiții peste investiții, toate lăudate și paralăudate de zici că cine știe ce avem noi și alții nu au. Evident, la fiecare laudă pe cap de autoritate, se ridică în slăvi partiduul. Cu el, prin el, datorită lui. Că dacă nu era partidul, mureați în sărăcie, a lăsat să se îmnțeleagă, voalat, evident folosind alte cuvinte (însă cu acest înțeles) un oficial venit să semneze un contract de reabilitare, în municipiu. Dacă ajungem să ne lăudăm cu lucruri absolut normale, de supraviețuire – îndrăznim să le numim – indiferent de ce UAT apaținem, și să travestim reparațiile în “dezvoltare”, atunci e clar că la capitolul adevăratei dezvoltări vom ajunge să facem ceva atunci când alții vor construi baze de aterizare pentru marțieni.

Leave a Comment