Zvonoteca

# Câţiva reprezentanţi ai Bisericii au continuat proastele obiceiuri de la alegerile locale şi au venit pe la slujbe cu apă sfinţită prin sediile de partid, pentru a le spăla creierele enoriaşilor în legătură cu alegerile ce vor avea loc duminică. “Votaţi cu cu ăştia, nu cu ăia, aţi înţeles?”, urlau pe sub turle, unii preoţii, buni executanţi ai ordinelor de partid, şefi de campanie care n-au altceva mai bun de făcut acum, pe final de promisiuni, lapte şi miere, decât să-i prostească pe bieţii alegători, în cea mai mare parte oameni în vârstă de pe la sate. Destul de rău; nu ştim dacă Dumnezeu îi vede, noi i-am văzut şi vă putem spune cu sinceritate că aceste îndemnuri nu ţin nici de credinţă, nici de religie, nici de treburile bisericeşti. Nici măcar cu bunul-simţ nu au vreo legătură.

# Toţi ne plângem pe la prieteni şi apropiaţi că salariile sunt extrem de mici şi că economia României e vai de mama ei, însă, când e câte o sărbătoare mai importantă, dăm năvală în supermaket-uri de zici că-i pită caldă pă gratis. Cam aşa a fost şi la Zalău în seara în care a venit Moş Nicolae, bată-l binele de moş, că multe o vrut el să le mai cumpere copiilor.

One Thought to “Zvonoteca”

  1. Doru

    Putori ordinare! Chiar nu le e rusine? ce fel de slujba mai e si asta? Cata nesimtire.

Leave a Comment