Zvonoteca

# Fetele cu fetele, băieţii cu băieţii! Asta-i regula nescrisă după care pare să funcţioneză fiecare şedinţă de Colegiu Prefectural din judeţ şi pe care o respectă fără nicio abatare toţi şefii de instituţii care răspund „prezent”. Aşa a fost şi vineri, la ultima şedinţă de acest fel, când boşii de direcţii, agenţii şi inspectorate s-au aşezat frumos pe locurile din partea stângă a mesei, în timp ce doamnele colege, parfumate, colorate şi cochete, au ocupat scaunele din capătul opus. Poate de-asta toate şedinţele merg strună!

# Reabilitarea platoului de marmură presupune, aşa cum e lesne de bănuit, plăci de marmură (grele, din câte ştim), freze, picamere, ciocane şi mult praf, precum şi alte obiecte care prezintă un potenţial pericol pentru trecători, dar mai ales pentru copii. Pentru cei care oferă activităţi de agrement gen maşinuţe, triciclete şi altele, nu e nicio problemă faptul că un copil de trei ani face slalom cu maşinuţa electrică printre pietroaie, fierătănii, dar mai ales printre ustensilele electrice aflate în funcţiune. Pentru părinţii care, chipurile, îi supraveghează, nici atât. Ne întrebăm, în caz de Doamne-fereşte: cine răspunde? Acarul Păun sau Sfântul Duh, depinde de ceea ce stabileşte comisia.

Leave a Comment