Zvonoteca

# Mare şedinţă, mare, zilele trecute, în fotbalul sălăjean. Reprezentanţi de cluburi şi asociaţii, veniţi cu mic, cu mare, s-au adunat pentru a dezbate problemele cu care se confruntă „sportul rege” din judeţ. Spiritele s-au încins la un moment dat, mai ales că un „Gică contra” de pe valea Someşului nu a fost de acord nici în ruptul capului cu ceilalţi reprezentanţi. După ce s-a văzut cu o bază sportivă cochetă şi bine pusă la punct, pe banii statului, nu ai lui, omul a făcut pe şmecheru’, ca şi cum, el nu se compară cu ceilalţi reprezentanţi din Liga a IV-a, care nu dispun de aceleaşi condiţii. Nicio problemă, Aurică, poţi să te joci şi de unul singur, în ograda ta, pardon, a lui tata-socru, că doar tu eşti cel mai şmecher reprezentat de club din judeţ.

# Sudiştii ăştia se cred atât de şmecheri, încât au impresia că şi Zalăul e un fel de Bucureşti mai mic. Deşi culoarea semaforului arăta roşu, cocalarul a trecut în trombă într-una din zilele trecute prin faţa Agenţiei de Voiaj, fără să conştientizeze că pietonii aveau verde, iar dacă unul ar fi trecut în grabă trecerea de pietoni, l-ar fi luat pe capotă cu fulgi cu tot.

Leave a Comment