Zvonoteca

# Cât de imbecil trebuie să fii să arunci molozul din apartament lângă tomberoane, văzând că nu mai există acea ghenă metalică? Poate ne spun cei doi nesimţiţi care au făcut o astfel de ispravă ziele trecute, în cartierul „Polorissum”, fără să le pese că două femei aflate în zonă au încercat să le explice că nu e bine ce fac. Le-au râs în nas, au descărcat ce-au avut de descărcat şi duşi au fost. Noroc că cei de la firma de colectare a gunoiului au fost cât se poate de promţi, chiar dacă, poate nu erau obligaţi să o facă, şi au trimis o maşină cu doi angajaţi, pentru a încărca molozul.

# Dacă unele locuri din oraş în care se colectează gunoiul arată de-ţi vine să te duci cât vezi cu ochii, şi nu din caza firmei de colectare, ci a zălăuanilor certaţi bunul simţ, restul oraşului începe să arate, cu adevărat, a municipiu. Iar asta nu se întâmplă doar la Zalău, ci şi în celelalte zone ale judeţului şi, suntem convinşi că şi în alte judeţe. Tot mai multe străzi proaspăt asfaltate, sptaţii veri aranjate, lucrători care tund iarba încă de la prima oră a dimineţii. Nu, nu s-a întors lumea cu fundu-n sus, staţi liniştiţi, e campanie electorală.

Alte articole

Leave a Comment