Zvonoteca

# Lume, lume, să vezi şi să nu crezi! Se vorbeşte prin târg că ‘ăl mai mare redactor dintre redactorii unui ziar concurent a rămas fără permisul de conducere. Oare chiar aşa să se fi întâmplat? Mare ne-a fost mirarea când am aflat. Atât de mare, încât şi noi era să trecem peste calea ferată fără să ne asigurăm. Mare pierdere nu-i. Dacă până acum a avut maşină la scară, pe viitor îşi angajează şi şofer. La valoarea lui, îşi permite. Oricum, sărbătorile-s aproape, a sta acasă, liniştit, în faţa televizorului şi şi-a încărca bateriile pentru anul următor. La ce vremuri se anunţă în presă, strategia trebuie gândită foarte bine. Drumuri bune pe viitor şi atenţie la tren!

# S-a umplut Zalăul de second-handuri de zici că aci au aterizat toţi sacii cu haine vechi aduse din străinătate. O parte este îmbrăcăminte şi încălţăminte de calitate, dar, uneori, vezi pe raft nişte papuci de nu-ţi vine a-i încălţa nici când intri în grajd pentru a râni la animale. Şi, culmea, mai şi au un preţ de te face să-i arunci pe geamul magazinului. Sau pe uşă, dacă magazinul nu are geamuri. Noroc pentru patroni că sărăcia-i mare, iar lumea ia cu asalt magazinele. Poate, pe viitor, faceţi puţină curăţenie printre rafturi şi scoateţi de la vânzare măcar papucii defecţi.

2 Thoughts to “Zvonoteca”

  1. Yo

    Are el un „catelus maghiar” angajat. O sa-l foloseasca drept sofer… si asa latra degeaba. :)))))

  2. Yo

    Care concurent mai? Voi va credeti ziar cu cinci cititori?

Leave a Comment