Zvonoteca

# S-au apucat citadinii zilele trecute să refacă bordurile din faţa căminului din Păcii, adică să le ridice puţin, nu să le schimbe. Toate bune şi frumoase, numai că dimineaţa e circul de pe lume când îşi duc părinţii odraslele la şcoală. Ba se ceartă între ei pentru un loc cât de cât acceptabil de parcare, ba se trezeşte câte un locatar din zona respectivă, care vine probabil de la schimbul trei, urlând că i-ai ocupat locul de parcare. Noroc că sunt spre finalul lucrărilor, poate aşa se va termina şi circul de dimineaţă.

# Citeam zilele trecute în ăl’ mai sportiv ziar sălăjean că un arbitru, care e şi divizionar pe deasupra, ar fi fost lovit serios în timpul unui meci din campionatul judeţean de un jucător al echipei gazdă. Când am citit că a fost lovit serios, atât de mult ne-am întristat că am şi izbucnit în lacrimi, încât nu am mai putut citi nici numele arbitrului, dar nici al jucătorului bătăuş. Păi, băi fraţilor, cum mama măsii mai vine şi asta, să loveşti serios pe cineva? Am vrea şi noi să ştim ce înseamnă sau cum vine să loveşti neserios, dacă serios a simţit arbitrul. Încercând să vă înţelegem exprimarea, ne-am gândit că aţi vrut să scrieţi că a fost lovit cu brutalitate, dar nu prea se potriveşte, fiindcă asta ar fi însemnat ca arbitrul să întrerupă meciul şi să fie dus cu salvarea la urgenţă, ceea ce nu s-a întâmplat. Poate, data viitoare când mai scrieţi aşa ceva vă gândiţi şi voi mai serios înainte să o faceţi. Noi chiar vorbim serios.

Leave a Comment