Zvonoteca

# Spitalul de pe deal se poate lăuda că e destul de… dotat, mai puţin cu o parcare de bun simţ în care să-şi poată lăsa maşinile cei care transportă bolnavii la şi din unitate. Sigur că există două parcări în zona spitalului, însă ele sunt mereu ocupate „ochi” cu bolizii medicilor de serviciu, aşa că, la ore de vârf, aparţinătorilor nu le rămâne decât să vâneze un spaţiu unde să-şi lase maşina. Şi de ce dracu le-ar trebui rudelor bolnavilor un loc de parcare, când ei n-au niciun bai?! Aşa că propunem şefilor spitalului să înfiinţeze o zonă în faţa instituţiei unde să poţi arunca bolnavul din mersul maşinii, să nu carecumva să te trezeşti că caschetarul de serviciu te ia de guler pentru că ai staţionat mai mult de o secundă în zonă. Iar dacă ai norocul ca „curcanul” să fie preocupat cu privitul spre dosul asistentelor, atunci cu siguranţă te trezeşti cu firma de ridicat autovehicule exact în locul în care tu ai vrut să-ţi laşi maşina. Mai ceva ca-n filmele cu prosti!

# Cerşetorii iştia, care mai nou îşi duc veacu’ pe la terasele de pe centru’, câştigă mult mai bine decât un angajat cu salariul mediu. Nu de alta, dar zilele trecute într-un bar din zona periferică a oraşului, un cerşetor juca la păcănele de ziceai că nu-i adevărat. Mai ceva ca un bancher, a scos un teanc de bani din jeb şi a început să bage în aparat. Nu-i de glumă cu cerşitu’, capitalismu’ ne arată că din prostie se pot scoate bani frumoşi. Chiar mai frumoşi decât dintr-un salariu de poliţist local. Tocmai de aceea nu ne mai mirăm că odată cu sosirea cerşetorilor au dispărut poliţiştii…

One Thought to “Zvonoteca”

  1. Anonim

    Daca din prostie se pot face bani frumosi,cum de nu santeti voi, astia de la zvonoteca milionari in euro?

Leave a Comment