Zvonotecă

# Când s-a trezit personalul de gardă de la ăl mai mare spital din judeţ cu un plod bolnav, cetăţean de ţară europeană – alta decât a noastră, au stat, în primă fază, şi s-au uitat şocaţi la prunc. După ce şi-au revenit din uimire, au început telefoanele în stânga şi-n dreapta, că doar nu în tătă zi au de consultat un copchil de altă naţie decât a noastră. Nu ştim dacă emoţia întâlnirii cu un „stranier” a fost de vină ori că habar n-aveau cine decontează serviciile medicale prestate, cert îi că atât părinţii, cât şi personalul medical şi-au făcut cruce în urma experienţei.

# Tuloi ce putoare colo în zona Cehu, la intrarea în oraş. Ferească Domnu să treci prin zonă, că sigur dai la raţe! Drept vorbind, înţelegem că multe nu se văd, iar cei care tre’ să aplice legea se fac că nu observă, dar nici aşa! Chiar să nu simţi, dă-o-n sărăcia ei de treabă. Vai de bieţii oameni care stau pe acolo că multă putoare de porc tre să inhaleze şi nime’ nu face nimic. Ne tot întrebăm şi noi ce sens mai au atâtea instituţii care trăiesc din banu public şi care nu fac nimic.

One Thought to “Zvonotecă”

  1. Anonim

    nu fac nimic pentru ca ei put mai rau

Leave a Comment