Numărul sălăjenilor care solicită falimentul personal este în creștere, a anunțat astăzi comisarul șef adjunct al Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Sălaj, Dorel Fechete. Acesta a adăugat că cei care se confruntă cu situații financiare dificile și au intrat în incapacitate de plată pot cere intrarea în faliment prin depunerea unei cereri la Comisariatul pentru Protecția Consumatorilor. Cererile vor fi analizate cu respectarea normelor de protecție a identității solicitanților. Insolvența este acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor, pe masură ce…
Mai mult...Etichetă: Zalau
În Zalău, telenovela facturilor Electrica, pe cale să se încheie
Zeci de persoane vârstnice din Sălaj s-au plâns autorităților că nu au primit factura la curent, dar s-au trezit cu preaviz pentru neplata energiei electrice, situația fiind considerată absurdă. Președintele Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor Sălaj, Ioan Ivașcău, a declarat, astăzi, în cadrul ședinței Comitetului Consultativ de Dialog Civic, că nu este normal să se întâmple astfel de incidente, asta în condițiile în care cele mai multe persoane vârstnice au solicitat să primească în cutia poștală facturile lunare. La întâlnire a fost prezent inginerul Cornel Țicuș din partea societății…
Mai mult...Sălăjeni înșelați cu diamante false și produse „miraculoase”
Doi sălăjeni au cumpărat bijuterii cu diamante false. Înșelăciunile au fost prezentate astăzi de comisarul șef adjunct al Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Sălaj, Dorel Fechete, în cadrul unei întâlniri găzduite de Instituția Prefectului. Dorel Fechete a explicat că persoanele respective au cumpărat bijuterii despre care credeau că sunt cu diamante reale. Din păcate, cumpărătorii au aflat în cele din urmă că diamantele erau de fapt niște pietre amărâte, viu colorate și cam atât. Comisarul șef a mai spus că instituția pe care o coordonează la nivel de județ are…
Mai mult...De ce plâng patronii
Sunt ani buni de când le iau apărarea patronilor sălăjeni, unii mai buni, alții mai slabi, dar care țin economia județului. Să nu uităm că mediul privat este elementul principal într-o economie. Baiul este că, în multe situații, factori importanți de decizie uită acest aspect, nu își mai amintesc că activitatea privată este cea care trasează drumul spre o economie dezvoltată. Ani buni am tot auzit patroni sălăjeni plângându-se că nu găsesc salariați, că nu mai reușesc să recruteze oameni buni, profesioniști, salariați serioși și harnici. Au fost nenumărate ședințele…
Mai mult...Profesorul Mirel Matyas preia conducerea Casei Corpului Didactic Sălaj
După plecarea profesorului Gheorghe Bancea de la conducerea Casei Corpului Didactic Sălaj, acesta ocupând în prezent funcția de subprefect, au fost făcute numeroase supoziții legate de cine va fi înlocuitor. Desigur, mai multe nume au fost trecute pe listă, unele fără nicio legătură cu activitatea de management care se impune în acest caz. Surse credibile din cadrul Inspectoratului Școlar Județean Sălaj (ISJ Sălaj) spun că la conducerea Casei Corpului Didactic Sălaj va veni profesorul de matematică Mirel Matyas, care predă la Colegiului Tehnic „Alesandru Papiu Ilarian” din Zalău (API Zalău).…
Mai mult...Elevii de la CNS, în vizită specială în Parlamentul European
La începutul acestei luni, 25 de elevi ai Colegiului Național „Silvania” din Zalău au fost invitați la o întâlnire specială la Parlamentul European de la Strasbourg. Elevi din toată Europa s-au adunat într-o sesiune plenară la care s-a alăturat vicepreședintele Parlamentului European, Marc Angel. Elevii sălăjeni au avut șansa de a interacționa cu Delphine Colard, coordonatoare în cabinetul de comunicare a instituției. Discuțiile au avut ca temă principală „Media și democrație: acțiunile Uniunii Europene pentru combaterea dezinformării”.
Mai mult...Parc retro în zona Scala
Recent pe rețelele de socializare din Zalău se plâng zălăuanii că se taie copacii din zona Scala, zonă în care se cunoaște că mirosurile sunt destul de supărătoare. Oamenii se tem că fără bruma de verdeață din zonă la vară va fi greu de trăit cu geamurile deschise. Ne-am adresat conducerii Citadin Zalău S.R.L. pentru a afla motivele care au stat la baza deciziei de a tăia o parte din copacii din zonă. Alin Ungur, directorul de producție al firmei, ne-a informat în legătură cu acest subiect că deciziile au…
Mai mult...Profesorii și angajații din învățământ își primesc salariile majorate
Începând cu data de 14 februarie, profesorii și angajații din învățământ își vor primi salariile majorate. La sfârșitul lunii ianuarie aplicația de salarizare pentru toți angajații din sistemul educațional din România a fost actualizată cu noile majorări salariale care au intrat în vigoare de la 1 ianuarie a acestui an, ca să nu existe întârzieri ale salariilor în contextul în care se știe că angajații din educație primesc regulat salariile în data de 14 a lunii. Cele mai mari creșteri de venituri le vor simți directorii de școli și inspectorii…
Mai mult...Haine contrafăcute într-un magazin din Zalău
Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au efectuat, în data de 12 februarie, controale în magazinele zălăuane pentru prevenirea și combaterea actelor de comerț cu produse contrafăcute. Într-un magazin din oraș, oamenii legii au descoperit 100 de articole de îmbrăcăminte, de diferite modele și mărimi, purtând însemnele și inscripțiile unor mărci consacrate, acestea putând induce în eroare cumpărătorii. Produsele expuse spre comercializare, în valoare totală de 16.585 de lei, au fost confiscate în vederea cercetărilor, expertizării, precum și pentru stabilirea prejudiciului cauzat titularilor de drepturi. Continuă cercetările în acest…
Mai mult...Se dau amenzi pentru parcarea în zona pietonală din centrul Zalăului
După desele atenționări adresate conducerii Primăriei Zalău cu privire la parcările la discreție în zona pietonală, a venit vremea să se monteze în centrul orașului câteva indicatoare de acces rutier interzis. Astfel, în data de 7 februarie aceste indicatoare au fost amplasate pe strada Unirii, cât și pe platoul de piatră, în zona fântânii cu îngerași. Acesta a fost startul monitorizării și sancționării șoferilor care s-au obișnuit să parcheze după bunul lor plac în oraș. Amenzile pe care le riscă acum acești șoferi sunt cuprinse între 330 de lei și…
Mai mult...Spectacol la Zalău, dedicat lunii iubirii
Casa Municipală de Cultură Zalău și Liceul de Artă „Ioan Sima” din Zalău organizează, în data de 15 februarie, prima ediție a evenimentului „Valentine’s Day”, în Sala Transilvania, începând cu ora 17. Spectacolul dedicat lunii iubirii este realizat în parteneriat cu Centrul de Cultură și Artă al Județului Sălaj, Consiliul Județean al Elevilor Sălaj și Palatul Copiilor din Zalău. Cei prezenți la acest eveniment se vor delecta cu muzică ușoară, în program găsindu-se piese cunoscute dedicate iubirii și care fac parte din repertoriul românesc și internațional. Pe scenă vor urca:…
Mai mult...Sute de bolnavi au ajuns la UPU Zalău în weekend
A fost un sfârșit de săptămână aglomerat la UPU Zalău, sute de persoane s-au prezentându-se la camera de gardă cu diferite afecțiuni. Cei mai mulți pacienți au acuzat probleme respiratorii grave (62 de pacienți), datorate în special unor răceli netratate la timp. De asemenea, 23 de persoane s-au prezentat la Spitalul Județean de Urgență Zalău cu hipertensiune arterială, în timp ce 19 pacienți au avut nevoie de îngrijiri medicale pentru tratarea fracturilor.
Mai mult...Încep înscrierile pentru Festivalul concurs „Mândru Cântec Sălăjean”
Cea de-a XIV-a ediție a Festivalului-concurs judeţean de interpretare a cântecului popular „Mândru Cântec Sălăjean” va avea loc în data de 17 martie, la sediul Centrului de Cultură şi Artă al Judeţului Sălaj, în sala „Porolissum”. Scopul concursului este acela de a descoperi şi promova tinere talente, de a pune în valoare cântecul popular autentic şi costumul popular din zonele folclorice din judeţul nostru. Evenimentul se adresează tinerilor interpreţi (amatori) de muzică populară, solişti și instrumentişti. Concurenţii vor fi împărţiţi în două grupe: clasele V – VIII şi IX –…
Mai mult...Iulian din Bulgari și viața lângă animale
Crede cu tărie că o viață fără muncă este irosită. Are sute de oi, crește vaci, are și câțiva cai „grei”, porci, păsări și își trăiește viața făcând ce știe mai bine: agricultură. Iulian Lung din Bulgari s-a apucat de lucrat pământul imediat după Revoluție. Cu greu și-a cumpărat atunci un tractor românesc, utilaj pe care îl mai are și acum și la care se uită cu mândrie chiar dacă, în prezent, pământul îi este arat de tractoare mari, puternice, fabricate peste hotare. Iulian are de toate, nu îi lipsește…
Mai mult...