Se preiau solicitările pentru acordarea ajutorului de încălzire

Începând cu data de 1 octombrie 2024, Direcția de Asistență Socială Zalău (DAS) preia cereri pentru acordarea ajutorului de încălzire a locuinței pe perioada sezonului rece, 1 noiembrie 2024 – 31 martie 2025, și a suplimentului pentru energie, care se acordă lunar, pe tot parcursul anului. În conformitate cu prevederile Legii 226/2021, sprijinul se acordă proprietarilor sau chiriașilor de locuințe, familiilor al căror venit mediu net lunar pe membru de familie este de până la 1.386 lei și persoanelor singure care au venit lunar net până la 2.053 lei. Cererea…

Mai mult...

Hoț din Satu Mare, prins la furat în Zalău. Bărbatul a fost arestat

În seara zilei de vineri, 20 septembrie, polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Zalău au reținut pentru 24 de ore a unui sătmărean în vârstă de 23 de ani, cercetat penal pentru furt calificat, în formă continuată. Din cercetări a reieșit că în noaptea de 17 spre 18 aprilie 2024, tânărul ar fi intrat în curtea unei firme din Zalău și ar fi furat mai multe carduri aparținând companiei și administratorului, aproximativ 1.500 lei și două telefoane mobile, cauzând un prejudiciu de aproximativ 3.000 de lei. În…

Mai mult...

O nouă ediție a Târgului Olarilor la Zalău

  Târgul Olarilor se va desfășura la Zalău în perioada 27-29 septembrie 2024, în continuarea ideii de promovare a ceramicii populare tocmai la Zalău, un vechi centru de olărit, unul dintre cele mai importante din regiune în ultimii 300 de ani. Programul va fi extins cu o componentă științifică: vineri, 27 septembrie, începând cu orele 17, în Sala Porolissum a Centrului de Cultură și Artă al Județului Sălaj va avea loc o expoziție ce va prezenta ceramica „neagră“ din Sălaj, iar de la ora 17,30 vor urma prezentări din partea…

Mai mult...

Voluntarii Brantner au colectat peste 300 de saci cu deșeuri

Zilele trecute, sute de voluntari s-au implicat în „campania Let’s Do It, România!, Let’ s do it, Sălaj”. În întreg județul a fost colectată o cantitate mare de deșeuri, gunoaie strânse de pe malul apei, de la marginea drumurilor, de lângă păduri. Societatea Brantner Sălaj a răspuns mereu pozitiv prin implicarea în astfel de campanii. De această data, voluntarii Brantner au colectat peste 300 de saci cu deșeuri, care au ajuns la Centrul de Management Integrat al Deșeurilor/CMID Dobrin.

Mai mult...

Continuă seria neagră a handbalistelor de la Zalău

Etapa a patra a campionatului primului eșalon feminin a programat duminică partida dintre HC Zalău și Corona Brașov. Din păcate, a fost o nouă înfrângere pentru sălăjence, oaspetele câștigând cu 32 – 28. Este a patra înfrângere din campionat, din tot atâtea meciuri jucate. Echipa se află pe o pantă descendentă, conducerea și antrenorii trebuind să ia măsuri urgente dacă nu vrem să ne aflăm în situația de a retrograda.

Mai mult...

Andrei Florian luptă pentru centura WBF

Sălăjeanul Andrei Florian a mai câștigat un meci, reușind să ajungă la șase victorii în boxul profesionist. În cadrul Galei „Cobzaru Fight Championship”, Andrei Florian l-a învins miercuri pe bosniacul Milos Janjanin. Florian va boxa din nou în 4 octombrie, într-o gală din Malta, unde-l va avea adversar pe columbianul Jose Miquel Tores. Dacă va câștiga meciul din Malta, sălăjeanul va cuceri centura WBF. Se anunță o luptă foarte grea, dat fiind faptul că adversarul său are 38 de victorii, 29 dintre acestea fiind prin knock-out. Reamintim că în luna mai…

Mai mult...

Conferință Internațională Prader-Willi la Zalău

În perioada 28 – 29 septembrie 2024, la Zalău are loc Conferința Internațională Prader-Willi cu tema „Viața cu PWS”. Conferința este organizată în cadrul proiectului „EHEALTH INSTRUMENTS FOR BETTER DIAGNOSTIC AND SOMATIC MONITORING IN PRADER-WILLI SYNDROME„, finanțat de Grant Program Pfizer. Această conferință este o oportunitate unică de a descoperi cele mai noi informații și tehnici în diagnosticarea și managementul sindromului Prader Willi. Specialiști de la nivel internațional vor împărtăși cunoștințele lor și vor discuta despre cum putem îmbunătăți viața celor afectați de această condiție. Din agenda conferintei: – Prezentări…

Mai mult...

Și-a amenințat fosta iubită cu un cuțit. Polițiștii din Zalău l-au reținut pe agresor

Miercuri dimineața, polițiștii din Zalău au fost anunțați de o zălăuancă în vârstă de 30 de ani, despre faptul că fostul concubin al acesteia, un bărbat în vârstă de 32 de ani, ar fi intrat în locuința sa din Crișeni, încălcând astfel măsurile dispuse printr-un ordin de protecție emis de instanța de judecată pe numele acestuia și ar fi amenințat-o pe femeie cu un cuțit. La sosirea polițiștilor la fața locului, bărbatul în cauză a părăsit locuința femeii, ulterior fiind identificat de oamenii legii cu sprijinul jandarmilor. Astfel, în urma…

Mai mult...

Avertismentul pompierilor: Atenție la must!

A venit momentul recoltării strugurilor, mustul este o băutură pe care foarte mulți români adoră să o consume. Dar, potrivit pompierilor sălăjeni, mustul poate deveni un adevărat pericol pentru organism. În fața recipientelor pline cu licoarea pe cale să se transforme în vin prin fermentație, oamenii nu realizează amenințarea care pândește tăcut, și anume intoxicația cu monoxid de carbon. Utilizatorii sunt rugați să nu amplaseze recipientele cu must pentru fermentare în spații închise, unde circulația aerului este limitată. În lipsa oxigenului din beciuri sau magazii, încăperi folosite de regulă pentru…

Mai mult...

Intervenții pentru menținerea în siguranță a rezervei de apă a Sălajului

Angajații Sistemului de Gospodărire a Apelor Sălaj au finalizat lucrările de întreținere la turnul nou de manevră al barajului Vârşolţ. Pentru cei care nu știu, acumularea este amplasată la 96 de kilometri de frontiera cu Ungaria și are un volum total de 40 de milioane de metri cubi de apă. Barajul are o înălţime de 14 metri şi se încadrează în categoria A de importanţă, excepţională. Pe conturul lacului există arbori cu rol în stabilizarea malurilor şi în asigurarea protecţiei sanitare. Pentru reducerea transportului aluvionar în lac, au fost executate…

Mai mult...

Găsitorul unui portmoneu riscă închisoarea

Zilele trecute, polițiștii din Șimleu Silvaniei au dispus reținerea, pentru 24 de ore, față de un bărbat în vârstă de 34 de ani, din localitatea Halmășd, cercetat pentru comiterea infracțiunilor de însușirea bunului găsit și efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos. Din cercetările efectuate de oamenii legii a reieșit că, în seara zilei de 16 septembrie, bărbatul ar fi găsit pe o stradă din Șimleu Silvaniei un portmoneu în care se aflau documente de identitate și carduri bancare, care aparținea unui jibouan în vârstă de 35 de ani. Ulterior,…

Mai mult...

Alte două cabinete medicale în școlile din Zalău

Primăria Municipiului Zalău, prin Direcția de Asistență Socială – Serviciul cabinete medicale școlare și asistență medicală comunitară, administrează cabinetele medicale școlare și punctele sanitare care funcționează în cadrul creșelor, grădinițelor, școlilor și liceelor de pe raza municipiului Zalău. În prezent, rețeaua de medicină școlară administrează trei cabinete medicale școlare de medicină generală, trei cabinete medicale dentare, precum și 24 de puncte sanitare. Cabinetul stomatologic din incinta Liceului Tehnologic „Voievodul Gelu” este dotat cu aparatură modernă și performantă, urmând a fi pus în funcțiune. De asemenea, se fac demersuri pentru cabinetul…

Mai mult...

Doliu la Liceul Pedagogic „Gheorghe Șincai” din Zalău

Un alt dascăl apreciat a plecat, iar învățământul sălăjean este în doliu. „O zi tristă pentru noi. Draga noastră colegă, Enikő Gáspár, ne-a părăsit pentru a cânta în corul îngerilor după ce, cu mult curaj și optimism, în ultimii doi ani a înfruntat o boală nemiloasă. Profesor titular al Liceului Pedagogic „Gheorghe Șincai” Zalău din anul 1998, Eni, cum ne plăcea să-i spunem, a împărtășit frumusețea muzicii și a educat numeroase generații de elevi în spiritul artei. Veselă din fire și cu o sensibilitate aparte, spirit erudit, doamna profesoară, a…

Mai mult...

Arheologi vs. detectoriști. Colaborare sau confruntare?

Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău, instituție publică de cultură aflată sub autoritatea Consiliului Județean Sălaj, vă invită să participați vineri, 20 septembrie 2024, la două evenimente speciale organizate cu ocazia Zilelor Europene ale Patrimoniului. Primul eveniment este un atelier de modelat ceramică dacică, susținut de arheologul Marius Ardelean de la Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Maramureş, între orele 9 și 13, în curtea muzeului. În cadrul acestui atelier, participanții vor avea ocazia să modeleze manual lut amestecat cu nisip, realizând replici inspirate din perioada civilizației dacice. Atelierul…

Mai mult...