Incendiu la un garaj din Șimleu Silvaniei

Un incendiu a izbucnit la acoperișul unui garaj în Șimleu Silvaniei pe strada Obor, sâmbătă la ora 15.20. Pompierii de la SP Șimleu Silvaniei au intervenit rapid, constatând că focul se manifestă pe o suprafață de aproximativ  40 metri pătrați, la acoperișul și podul garajului. Incendiul a fost localizat și stins în interval de aproximativ 10 minute. În urma incendiului a rezultat o victimă (un barbat), cu arsuri de gradul I la antebrațe, bărbatul fiind asistat medical de un echipaj de medici din Șimleu. Victima a refuzat transportul la spital.

Mai mult...

În aburi de alcool la volan, un zălăuan a făcut “popice” două mașini și s-a oprit într-un parapet  

Cu o alcoolemie de 1 mg/l alcool pur în aerul expirat a fost depistat conducând în trafic, un bărbat de 63 de ani, din municipiul Zalău. În timp ce se deplasa la volan pe Drumul Județean 108 A, prin localitatea Prodănești, din cauza neadaptării vitezei de deplasare la condițiile de drum, într –o curbă la stânga a intrat acroșat două autoturisme care se aflau parcate regulamentar în afara părții carosabile, după care a intrat într-un  parapet de pe marginea drumului. Evenimentul s-a produs joi, 10 octombrie., la ora 16.30 și…

Mai mult...

Un nou volum apărut la Editura ”Caiete Silvane”: ”Solilocvii inutile” – Ioan F. Pop

Cu sprijinul Centrului de Cultură și Artă al Județului Sălaj la Editura ”Caiete Silvane”, Zalău, 2019 a apărut volumul ”Solilocvii inutile” –  Ioan F. Pop. Autorul  s-a născut în 4 ianuarie 1959, în Valcău de Sus, judeţul Sălaj.  A absolvit şcoala primară în satul Fizeş – comuna Sâg, apoi Liceul de Filologie-Istorie din Oradea. Este licenţiat în Teologie-Istorie, Universitatea ”Babeş-Bolyai” din  Cluj-Napoca, masterand în cadrul aceleiaşi universităţi şi doctor în filozofie al Universităţii ”Babeş-Bolyai”  a urmat stagii de cercetare la Roma şi Paris. A lucrat la întreprinderea Metalica, a fost…

Mai mult...

Ploaia care va veni

M-am întâlnit deunăzi cu o prietenă din Cluj, trăită și ea vreo trei decenii prin București și ajunsă de vreo opt ani, în cel mai frumos oraș din România, Cluj Napoca. Văzând-o mai abătută decât zălăuanul atunci când îi povestești despre șoseaua de centură, toată afectată și tristă, am invitat-o la o cafea să-mi spună ce anume s-a întâmplat. Era vorba despre tentativele ei de a se muta de la un patronat hulpav și avar pe un post într-o instituție bugetară. Nu doar că nu a reușit, dar a rămas…

Mai mult...

Bani cu dedicație de la Guvern pentru proiectele primăriilor PSD din Sălaj

Guvernul Dăncilă și Comisia Națională de Prognoză au anunțat, marți, că au acceptat 116 proiecte în valoare totală de peste 2,3 miliarde de lei, bani ce vor merge către proiecte de investiții mai mici (ulițe, drumuri, podețe, școli, dispensare etc). O analiză efectuată de portalul G4Media.ro a modului în care proiectele au fost alocate (“în funcție de culoarea politică”, precizează sursa citată) arată că primarii PSD au câștigat 90 de proiecte (77,5 la sută), în timp ce primarii PNL au primit bani pentru 16 proiecte. Proiectele vor fi implementate începând…

Mai mult...

Statul îi sprijină cu 3.000 de euro pe cultivatorii de roșii în spații protejate

Ministerul Agriculturii vrea să le dea fermierilor 284,97 milioane lei (60 milioane euro) în 2020 cu titlu de ajutor minimis pentru aplicarea programului de susţinere a produsului tomate în spaţii protejate, arată un proiect de Hotărâre publicat pe site-ul ministerului. „Resursele financiare necesare aplicării schemei de ajutor de minimis prevăzute de prezenta hotărâre sunt în sumă de maximum 284,97 mil. lei, reprezentând echivalentul în lei al sumei de maximum 60 mil. euro, şi se asigură (…) din bugetul repartizat de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale”, arată un proiect de Hotărâre…

Mai mult...

Ofițer clujean, numit adjunct la Inspectoratul de Poliție Sălaj

Inspectoratul de Poliție Județean Sălaj are, începând de miercuri 9 octombrie, un nou inspector șef-adjunct, comisarul șef Stupar Marius Anton, venit pe această funcție după ce a îndeplinit, în cadrul Inspectoratului General al Poliției Române (IGPR), funcția de șef în cadrul Brigăzii Autostrăzi. Comisarul șef Stupar Marius are 47 de ani, și-a început activitatea în Ministerul Afacerilor Interne în 1995, ca subofițer, intrând în corpul ofițerilor în anul 2002. Marius Stupar a mai condus având funcția de ofițer specialist, din septembrie 2012 timp de un an, Poliția Rutieră Cluj, iar…

Mai mult...

Tânără din Recea prinsă la furat în Cristolț

Polițiștii din cadrul  Secției 3 Poliție Rurală Jibou au fost sesizați prin apelul de urgență 112, luni, 7 octombrie, la ora 10.30, de către o femeie din comuna Cristolț, cu privire la faptul că o persoană necunoscută a pătruns, la aceeași dată, în locuința sa, ușa fiind deschisă și i-a luat 800 de lei din portofel. Verificările efectuate de polițiști au dus în scurt timp la identificarea persoanei bănuită de comiterea faptei, în persoana unei tinere de 23 de ani, din comuna Recea Cristur. Prejudiciul a fost recuperat și predat…

Mai mult...

Programul “Tezaur”: Titluri de stat pentru populaţie cu dobânzi între 3,5 și 4,5 la sută

Ministerul Finanțelor publice a demarat, ieri, programul prin care românii pot achiziționa titluri de stat cu dobânzi ce pot fi atractive pentru mulți, în condițiile în care toate băncile din România nu doar că nu oferă dobândă la depozite, dar mai iau și din banii deponenților la lichidarea depozitelor. Potrivit Prospectului de emisiune publicat în Monitorul Oficial, valoarea nominală a unui titlu este 1 leu. Pentru titlurile cu scadenţa la un an dobânda este 3,50 la sută, pentru cele cu scadenţa la doi ani dobânda urcă la 4 la sută…

Mai mult...

Scandal între vecini finalizat cu dosar penal

Poliţiştii din cadrul Secţiei 1 Poliţie Rurală Zalău au fost sesizați prin apelul de urgență 112, vineri, 4 octombrie a.c., la ora 18:25, de către un bărbat, din comuna Treznea, cu privire la faptul că un consătean i-a distrus acoperișul garajului. În urma cercetărilor, polițiștii au stabilit faptul că un bărbat de 50 de ani, din comună, pe fondul unui conflict mai vechi pe care l-a avut cu proprietarul, a legat cu un cablu metalic un stâlp de susținere al garajului pe care l-a tras cu troliul, moment în care…

Mai mult...

Doi sălăjeni, prinși după ce au dat o spargere în județul Satu Mare. Prejudiciul depășește 9.000 de lei

Poliţiştii din cadrul Postului de Poliție din Certeze, județul Satu Mare au identificat, zilele trecute, un tânăr, bănuit de comiterea unui furt din locuinţă. Este vorba de un zălăuan de 19 ani. Prejudiciul a fost recuperat în proporție de 30 la sută. Investigațiile specifice efectuate de poliţiştii din cadrul Postului de Poliție menționat au condus la identificarea unui tânăr, de 19 ani, din municipiul Zalău, ca fiind bănuit de comiterea unui furt pe raza localității Certeze. „În urma verificărilor s-a stabilit că acesta, în dimineața zilei de 16 septembrie 2019,…

Mai mult...

Pas important în reabilitarea unei clădiri degradate: gara Jibou

Compania CFR SA a finalizat, la sfârşitul săptămânii trecute, evaluările tehnice și financiare ale ofertei primite pentru licitația lansată pentru „Studiu de fezabilitate aferent obiectivului de investitii  Modernizare/reabilitare a 47 staţii de cale ferată din Romania  – Sucursala Regionala CF Cluj – 8 loturi”. Statiile selectionate in proiect situate pe raza Sucursalei Regionala CF Cluj sunt: Satu Mare, Baia Mare, Jibou, Dej Calatori, Beclean pe Someş, Valea lui Mihai, Carei şi Salonta. Pentru toate cele opt loturi ale contractului a fost depusă o singură ofertă, respectiv cea de la compania…

Mai mult...

Victorie importantă pentru HC Zalău în faţa ocupantei locului trei din Liga Naţională

Învinsă în ultima etapă de CSM Corona Braşov, tot pe teren propriu, Handbal Club Zalău nu a mai repetat greşelile din duelul cu braşovencele, reuşind joi o victorie importantă în duelul cu SCM Gloria Buzău, desfăşurat în Sala Sporturilor „Gheorghe Tadici”. Zălăuancele s-au impus cu 27 – 24 în faţa unei echipe a Buzăului, în lotul căreia s-au regăsit şase foste campioane naţionale în sezonul trecut cu SCM Râmnicu Vâlcea. După un început mai bun de joc al oaspetelor, care s-au desprins la 3 – 1, Zalăul a revenit şi…

Mai mult...

Vorba dulce

Trăim într-o societate în care educaţia, bunul-simţ, respectul, comportamentul frumos şi caracterele fine sunt tot mai ameninţate şi încolţite din toate părţile. Într-un vârtej al superficialităţii, gândurilor urâte şi indiferenţei, vorba frumoasă, cuvântul ales cu atenţie şi discursul rafinat devin pe zi ce trece, rara avis. Nu cuvintele ornate şi vorbele mari fac un discurs sau o adresare plăcute şi cu şanse de atingere a scopului. Ci felul în care alegi să trimiţi către cel din faţa ta, cuvântul, indiferent cât de simplu ar fi el. Din umila mea experienţă, câştigată…

Mai mult...