La alegerile parlamentare din România au drept de vot cetățenii români care îndeplinesc următoarele condiții: Cetățenia Română : Doar cetățenii români au dreptul să voteze la alegerile parlamentare naționale, indiferent de domiciliu. Cetățenii cu dublă cetățenie pot vota doar dacă au cetățenia română. Vârsta Minimă : Trebuie să aibă cel puțin 18 ani împliniți până în ziua alegerilor inclusiv. Cei care împlinesc 18 ani chiar în ziua votului sunt eligibili. Capacitate de Exercițiu : Persoanele care au fost declarate incapabile printr-o decizie judecătorească definitivă (de exemplu, din cauza unei boli…
Mai mult...Etichetă: salaj
Accident în Nușfalău. Un bărbat a murit
Un grav accident de circulație a avut loc marți, 5 noiembrie, în Nușfalău. Polițiștii au stabilit că un bărbat în vârstă de 68 de ani, din localitatea Șimleu Silvaniei, în timp ce conducea un autoturism, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a lovit două indicatoare rutiere și un autoturism parcat în fața unei clădiri. Bărbatul a fost transportat la o unitate medicală, unde, din nefericire, a murit. Polițiștii continuă cercetările într-un dosar de cercetare penală întocmit sub aspectul comiterii infracțiunii de ucidere din culpă, în vederea stabilirii cu…
Mai mult...Aerul Zalăului, „sufocat” de mașini
Multă vreme s-a crezut că fabricile reprezintă principala sursă de poluare în județul Sălaj. Și așa a fost, dara sta se întâmpla acum două sau trei decenii. Între timp, principalii agenți economici de pe platforma industrială a municipiului Zalău și-au montat sisteme performante de filtrare, instalații conforme cu legislația de mediu în vigoare. Oficial, acești producători industriali nu mai sunt marii poluatori, periodic fiind efectuate măsurători. Așa se face că de câțiva ani, în județul nostru și în special în municipiul Zalău, principalul poluator sunt chiar mașinile, potrivit datelor Agenției…
Mai mult...Val de viroze. În Sălaj, cei mai afectați sunt copiii
Numărul virozelor a crescut îngrijorător în ultimele două săptămâni în întreg județul, cei mai afectați fiind copiii, în special preșcolarii. Vaccinarea antigripală a început și în județul Sălaj, populația fiind îndemnată să ceară informații la cabinetele medicilor de familie. Pentru a preveni răspândirea afecțiunilor des întâlnite în această perioadă de trecere de la toamnă la iarnă, medicii îi îndeamnă pe părinți să nu-i trimită la grădiniță sau școală pe copiii care se simt rău, în special pe cei cu temperatură, durere în gât sau cu alte simptome specifice.
Mai mult...Actorul Bob Rădulescu se întâlnește cu adolescenții din Zalău
Biblioteca Județeană Sălaj organizează evenimentul „La o discuție cu Bob”, al cărui invitat special va fi Bogdan Bob Rădulescu, actor, speaker motivațional, lider civic și cetățean activ, cu un angajament deosebit în cauzele comunitare, ecologice și umanitare. Întâlnirea, care se adresează în special adolescenților, va avea loc vineri, 11 noiembrie 2024, de la ora 11, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Zalău, în sala mică. Se anunță un eveniment deosebit de interesant, cu teme despre viață, tinerețe și provocări.
Mai mult...Cu mașina prin Jibou, dar cu permisul suspendat
Sâmbătă, 2 noiembrie, pe strada Odorheiului din localitatea Jibou, polițiștii au oprit în trafic un bărbat în vârstă de 60 de ani, din localitatea Șoimuș, în timp ce conducea un autoturism. În urma verificărilor efectuate, polițiștii sălăjeni au constatat că bărbatul are suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice. Oamenii legii au întocmit în cauză un dosar de cercetare penală, sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
Mai mult...Accident în parcarea unui supermarket din Zalău. Șoferul era beat
Până și în parcările magazinelor din Zalău au loc mai nou accidente. Lumea este tot mai agitată, mai grăbită, iar neatenția cauzează probleme. La sfârșitul săptămânii trecute, polițiștii au fost anunțați cu privire la producerea unui eveniment rutier în parcarea unui supermarket din municipiul Zalău. Ajunși la fața locului, polițiștii au constatat că un bărbat în vârstă de 40 de ani, în timp ce conducea un autoturism, la efectuarea manevrei de mers înapoi pentru a ocupa un loc de parcare, a acroșat un autoturism parcat, la volanul căruia se afla…
Mai mult...Fără permis, dar cu tupeu pe străzile Zalăului
Zilele trecute, pe strada Bujorilor din Zalău, polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției Municipiului Zalău au oprit în trafic pentru control un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 32 de ani. În urma verificărilor efectuate, oamenii legii au constatat că bărbatul nu deține permis de conducere. În cauză, polițiștii au întocmit un dosar de cercetare penală, sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
Mai mult...Șofer în vârstă de 80 de ani, beat la volan prin Tusa
Duminică, 3 noiembrie, pe drumul județean din localitatea Tusa, polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Crasna au oprit în trafic pentru control un autoturism condus de un localnic în vârstă de 80 de ani. Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,51 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la o unitate medicală, în vederea recoltării de probe biologice, pentru stabilirea alcoolemiei, cercetările în cauză fiind continuate de polițiști.
Mai mult...A venit frigul. La Tămașa, temperatura a scăzut la – 8°
Se apropie iarna și așa cum este firesc, frigul își face simțită prezența și în Sălaj. Noaptea de duminică spre luni a fost una deosebit de rece. În zonele de vale s-au înregistrat cele mai scăzute temperaturi. Valorile s-au situat, în general, între – 7 și – 5°C, cu minima la Tămașa de -8°C. În rest, temperaturile minime s-au situat între -5 și -3°C (doar izolat valori mai scăzute), în municipiul Zalău s-au situat în jur de -3 și -2°C, iar în zonele înalte (în general la peste 600 m),…
Mai mult...Volei masculin. SCM Zalău s-a impus în fața CS Rapid București
Voleibaliștii de la CSM Zalău au obținut duminică seara o victorie extrem de importantă în cadrul etapei a 6-a a Diviziei A1 la volei masculin. Bartha și compania s-au impus cu scorul de 3-0, pe seturi 25-22, 25-13, 25-15, în fața echipei Rapid București, nimeni alta decât câștigătoarea Cupei și a Supercupei României. Jocul băieților a fost unul perfect, iar atmosfera incendiară din tribuna creată de suporteri a contribuit decisiv la această victorie.
Mai mult...Escrocii „investitori”, prezenți și în Sălaj. Poliția vine cu recomandări clare
Pentru a preveni înșelătoriile cu investiții, Inspectoratul de Poliție Județean Sălaj vă oferă câteva recomandări utile. Verificați legitimitatea site-urilor și căutați informații detaliate despre acestea înainte de a investi, asigurându-vă că dețin detalii de contact clare și verificabile. Nu furnizați informații personale sau financiare și fiți sceptici la apelurile și email-urile prin care sunt solicitate date sensibile. Fiți sceptici la promisiuni de câștiguri mari. Dacă o ofertă pare prea bună pentru a fi adevărată, probabil că este o înșelătorie, prin urmare, analizați cu atenție și cereți sfatul unui specialist financiar.…
Mai mult...Crește numărul șomerilor sălăjeni
Crește numărul șomerilor sălăjeni
Mai mult...Mascații au intervenit în mai multe localități sălăjene
Astăzi, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj au desfășurat o acțiune, cu efective mărite în sistem integrat, de tip „Razie”, în localități arondate Secției 2 Poliție Rurală Sânmihaiu Almașului, pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică. În activitățile desfășurate au fost angrenați polițiști de la structurile de investigații criminale, investigarea criminalității economice, ordine publică, rutieră, protecția animalelor, arme, explozivi și substanțe periculoase, dar și luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale. Acțiunea a beneficiat și de sprijinul jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Sălaj și…
Mai mult...