Sălăjeanca Gina Moldovan a fost premiată, zilele trecute, în cadrul Galei „Noi susţinem excelenţa”, defăşurată în Calpe, Spania, cu prilejul Zilei Naționale a Românilor de Pretutindeni. În cadrul manifestării organizate de publicația în limba română „Occidentul Românesc” din Peninsula Iberică, au primit apreciere 23 de români care excelează în domenii dintre cele mai diverse și care s-au stabilit în Italia, Spania, Belgia, Franța și Statele Unite ale Americii. Gala are ca obiectiv promovarea elitelor diasporei româneşti, care sunt un exemplu pentru comunităţile în care trăiesc. Ediţia din acest an –…
Mai mult...Etichetă: salaj
Comerţul cu porci, interzis în târgurile din Sălaj
Comercializarea porcilor în târgurile de animale din județ a fost interzisă printr-o hotărâre a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Sălaj, luată în cadrul unei ședințe extraordinare. În acelaşi context, a fost interzis pășunatul liber al porcinelor. Măsurile au fost luate prin votul unanim al membrilor CJSU Sălaj, pentru a preveni apariția de focare de pestă porcină africană (PPA) pe raza județului, în condițiile în care în data de 29 mai a fost conformat un caz de PPA la un porc mistreț din județul Satu Mare, se arată într-un…
Mai mult...Vrei să trăiești aventura vieții tale? Poți pleca în vacanță în Grecia sau Turcia cu CFR
Sălăjenii dornici de aventuri pe calea ferată, pot folosi serviciile CFR pentru a ajunge în Grecia și Turcia. Însă nimeni nu garantează că, odată urcați în trenuri, călătorii vor ajunge la destinație în perioada sezonului estival. CFR Călători informează că, în perioada iunie-octombrie 2018, românii vor avea legături directe pe calea ferată de la Bucureşti către Salonic şi Halkali/Istanbul. Trenul către Turcia va circula zilnic, între 3 iunie şi 1 octombrie, şi va avea în compunere un vagon cuşetă cu patru locuri în cabină. Acesta va pleca din Bucureşti la…
Mai mult...Au început înscrierile pentru Evaluarea Naţională
Evaluarea Națională 2018 începe în mai puțin de două săptămâni, cu examenul la Limba şi literatura română, programat pe 11 iunie. Înscrierile au început luni, 4 iunie, şi se vor încheia în 8 iunie. La admiterea în liceu, va conta în proporţie de 80 la sută media generală de la Evaluarea Naţională, iar 20 la sută media generală de absolvire a claselor V – VIII. Prima probă scrisă va avea loc în data de 11 iunie, urmată în 13 iunie de cea la matematică şi în 14 iunie, de cea…
Mai mult...Moarte suspectă în Coșeiu
O tragedie care ridică semne de întrebare prin modul în care s-a produs, a avut loc duminică la ora 22.45, în localitatea Archid, comuna Coșeiu. Un bărbat de 55 de ani a fost găsit decedat în propriul autoturism, pe drumul județean 110A. Corpul bărbatului era complet carbonizat. Un localnic a anunțat prin serviciul de urgență 112 că un autoturism ce se afla în poziția de staționare pe marginea drumului, a luat foc iar în interiorul acestuia este posibil să fie o persoană. La fața locului s-a deplasat un detașament de…
Mai mult...Sălăjean trimis în judecată pentru că şi-a violat vecina
Un bărbat de 37 de ani din localitatea Gălăşeni a fost trimis în judecată sub acuzaţia de viol, după ce a abuzat de vecina lui în vârstă de 63 de ani. Fapta s-a petrecut în noaptea de 6 mai, când Gabriel Lăcătuş a pătruns ilegal în gospodăria femeii şi, în momentul în care aceasta a ieşit în curte pentru a închide anexele, s-a năpustit asupra acesteia, a târât-o într-o grădină vecină şi a obligat-o să întreţină raporturi sexuale. La scurt timp după comiterea faptei, bărbatul a fugit din localitate, fiind…
Mai mult...Concurs de oratorie organizat de Clubul Rotary Zalău
În cadrul unei competiții de proiecte educaționale, demarată în luna februarie 2018 și finanțată de Districtul 2241 România și Republica Moldova, Clubul Rotary din Zalău a ocupat locul I cu proiectul „Fă-ți vocea auzită!”, Concurs de oratorie/Public Speaking, având ca motto un citat din James Humes: „Arta Comunicării este limba pe care o vorbesc liderii”. Este vorba de un proiect în domeniul educației nonformale, derulat sub forma unui concurs de vorbit în public în limba română, dedicat elevilor din Zalău, cu vârste cuprinse între 13-16 ani. Parteneri în proiect sunt…
Mai mult...Vrei să te angajezi? Vezi lista locurilor de muncă vacante
Sălăjenii aflaţi în căutarea unui loc de muncă pot alege dintre cele 175 de job-uri puse la bătaie în această perioadă de către Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă. Potrivit reprezentanţilor instituţiei, cea mai mare ofertă este disponibilă în producţie şi prestări servicii, unde se caută 79 de persoane pentru posturi precum strungar universal, şofer, mecanic utilaj, turnător formator sau coordonator transport, în Zalău, Cehu Silvaniei şi Panic. Alte 40 de locuri de muncă sunt scoase la concurs în industria confecţiilor, firmele de profil având nevoie în principal de…
Mai mult...Pompierii sălăjeni, alături de copii într-un eveniment dedicat zilei de 1 Iunie
Un eveniment dedicat copiilor, organizat cu ocazia zilei de 1 Iunie de Inspectoratul pentru Situații de Urgență – ISU SMURD Sălaj, a avut loc joi, în centrul municipiului Zalău, un eveniment la care au participat sute de copii și elevi din județ. Cei mici au avut ocazia să-i vadă pe pompieri în acțiune, prin exercițiile prezentate de aceștia pe Platorul de marmură din centrul municipiului, au desenat pe asfalt, au ascultat sfaturile și indicațiile salvatorilor de la ISU. Copiii au avut ocazia să stea alături de militari în autospecialele din…
Mai mult...Când politica își bagă coada! Prim-procurorul Crin Bologa: “Ne vom apăra independența”
Ultimele evenimente din spațiul public produc îngrijorare în rândul magistraților sălăjeni. Prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj, Crin Bologa, ne-a declarat joi că magistrații, mai precis procurorii și judecătorii sălăjeni, sunt tot mai îngrijorați. “Vă dați seama că ceea ce se întâmplă, ne îngrijorează. Da, suntem neliniștiți vizavi de ultimele evenimente. Nu putem comenta deciziile Curții Constituționale, însă, dacă va fi cazul, în limitele premise de lege, ne vom apăra independența, alături de ceilalți colegi din țară”, ne-a mărturisit Crin Bologa. Judecătorii Curţii Constituţionale a României au decis, miercuri,…
Mai mult...Alertă de pestă porcină în județul vecin
Virusul pestei porcine africane a fost detectat într-o probă prelevată de la un porc mistreţ găsit mort pe un fond de vânătoare din pădurea Noroieni, judeţul Satu-Mare, situat la aproximativ şase kilometri de graniţa cu Ungaria şi zece kilometri de graniţa cu Ucraina, a informat, joi, Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA). „În urma notificării primite din partea Direcţiei Silvice Satu-Mare, conform procedurilor, o echipă de medici veterinari din cadrul DSVSA Satu-Mare s-a deplasat în zona unde a fost găsit mistreţul mort (o femelă în vârstă de…
Mai mult...Niciodată nu lăsaţi copiii singuri în maşină
Copiii sunt printre cei mai vulnerabili pe timpul caniculei, deoarece organismul lor nu face față temperaturilor ridicate la fel de bine ca al adulților. Din acest motiv, Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă a postat câteva informaţii valabile pentru perioadele cu temperaturi ridicate. Pe timpul caniculei, copiii sunt cei mai vulnerabili din cauză că temperatura lor corporală creşte de trei până la cinci ori mai repede decât la un adult. Când temperatura corporală a unui copil atinge 40 de grade, organele interne încep să cedeze, iar la 41,6 grade poate surveni…
Mai mult...Încep înscrierile pentru Evaluarea Naţională 2018
Evaluarea Națională 2018 începe în mai puțin de două săptămâni, cu examenul la Limba şi literatura română, programat pe 11 iunie. Înainte să termine cursurile, elevii de clasa a VIII-a trebuie să se înscrie la susținerea Evaluării Naționale, în perioada 4-8 iunie. Conform ordinului de ministru privind structura anului școlar 2017 – 2018, cursurile pentru clasa a VIII-a se vor finaliza vineri, 8 iunie 2018. La admiterea în liceu, va conta în proporţie de 80 la sută media generală de la Evaluarea Naţională, iar 20 la sută media generală de…
Mai mult...Şcoala Gimnazială din Pericei, câştigătoarea trofeului „Şcoala Zero Waste”
Şcoala Gimnazială nr. 1 Pericei a cucerit premiul I şi Trofeul competiţiei, la ediţia din acest an a Concursului Naţional de Educaţie Ecologică „Şcoala Zero Waste”, secţiunea clasele V-VIII. Pe durata a 10 săptămâni de concurs, școlile participante au fost încurajate (și punctate pentru asta) să organizeze numeroase sesiuni de educație ecologică, proiecții de materiale educative și ateliere de reciclare creativă, atât pentru ei, cât mai ales pentru ceilalți elevi din școală și pentru comunitatea locală. Ediția 2018 a concursului a dat ocazia școlilor să câștige mult mai multe premii…
Mai mult...