Instituția Prefectului Sălaj a găzduit miercuri, 25 iunie, o ședință constructivă, o întâlnire de lucru în care principala temă analizată a fost situația sălăjenilor care beneficiază de diferite forme de indemnizații, alocații și alte ajutoare de la stat. Potrivit datelor Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială Sălaj, la sfârșitul lunii mai din acest an, au fost înregistrați 31.192 de beneficiari de drepturi aferente persoanelor cu handicap, suma plătită acestor beneficiari în aceeași lună depășind 50 de milioane de lei. Desigur, AJPIS este instituția care doar efectuează plățile în baza…
Mai mult...Etichetă: salaj
În Sălaj, cod galben de caniculă
Administrația Națională de Meteorologie anunță continuarea valului de căldură inclusiv în Sălaj. Până mâine, Sălajul se află sub incidența codului galben de caniculă și disconfort termic. Va fi caniculă și disconfort termic ridicat în Banat, Crișana, Maramureș, Oltenia, Muntenia, sudul Moldovei, Dobrogea continentală și în cea mai mare parte a Transilvaniei, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 34 și 38 de grade, iar cele minime între 17 și 24 de grade, caracterizând o noapte tropicală în sudul și…
Mai mult...Sălajul anului 2024: 126 de minore au devenit mame
Potrivit datelor Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Sălaj, în anul 2024, în județul nostru au fost înregistrate 126 de minore care au devenit mame. În 12 cazuri a fost anunțată Poliția. În acest an, până în prezent, în Sălaj au fost înregistrate 74 de mame minore, iar în șase cazuri a fost anunțată Poliția. Anul trecut, în județ au fost semnalate cinci cazuri de abandon, iar în 2025, până acum, un copil a fost părăsit de părinți. E mult, e puțin, nu știm, dar cert este că…
Mai mult...Cuplurile care aniversează 50 de ani de căsătorie, felicitate de autorități
În data de 2 august 2025, primarul municipiului Zalău, Florin Florian, va felicita cuplurile din oraș care aniversează 50 de ani de căsătorie. Pentru buna desfășurare a evenimentului, cuplurile care sărbătoresc Nunta de aur, sunt invitate personal sau prin intermediul reprezentanților, la sediul Primăriei Municipiului Zalău, camera numărul 4, pentru a informa asupra acestui aspect, până în data de 14 iulie. Documente necesare: cerere tip, certificat de căsătorie, cărți de identitate soț/soție (în cazul în care nu ați depus până în momentul de față și număr de telefon). Pentru informații…
Mai mult...Mai multe localități sălăjene primesc apă „cu porția”
Compania de Apă Sălaj anunță furnizarea temporară a apei potabile după program, în localitățile: Stâna (6 – 18), Rus (17 – 19), Căpâlna (7 – 20), Ileanda, Bizușa (7 – 21), Păușa (10 – 15), Letca (7 – 20), Cuzăplac (luni, miercuri și sâmbătă, între orele 16 – 20), Gălășeni, Petrindu, Tămașa (marți și sâmbătă, între orele 14 – 20), Românași, Chichișa, Poarta Sălajului și Romita (8 – 20). M. S.
Mai mult...Cupa României a ajuns la Zalău
Sportiva legitimată la ACS Ringul Sălăjean Zalău, Ciuma Mădălina a obținut locul I Cupa României – feminin – seniori, categoria 75 kg, competiție desfășurată în perioada 16-22 iunie la Eforie Nord. Sportiva este născută în anul 2002 și are în palmares 92 de meciuri, dintre care 77 câștigate: locul I la Cupa României 2019, 2020, 2021; campioană națională 2020, 2021, 2023; vicecampioană națională 2018, 2019, 2024; loc 2 la Centura de Aur – seniori 2023. Sportiva este antrenata de Popa Ioan și Laurențiu Lapuște. „Felicitări sportivei care a avut meciuri…
Mai mult...Transport ilegal de lemne, depistat de jandarmi
Jandarmii sălăjeni au desfășurat zilele trecute o nouă acțiune pe linia prevenirii și combaterii delictelor silvice. În timpul acțiunii a fost depistat un transport de lemne, pe raza localității Mesteacănu, pentru care conducătorul auto, un bărbat în vârstă de 47 de ani, din comuna Ciucea, nu deținea documente care să ateste proveniența lemnelor. Pentru fapta sa, bărbatul a fost amendat cu 4.000 de lei. Masa lemnoasă, aproximativ 2,8 de metri cubi de esență fag, a fost ridicată în vederea confiscării. Astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare.
Mai mult...Festivitate emoționantă la Școala din Dobrin
Anul acesta, festivitatea de sfârșit de an de la Școala Dobrin a fost una deosebită: s-au împlinit 60 de ani de la înființarea școlii. Directoarea Delia Petran a avut un invitat special, Ioan Cojan – președintele Asociației „Omenia – Fiii satului Dobrin”, absolvent al primei generații de elevi din comună, care cu emoție în glas a depănat amintirile de acum șase decenii. De asemenea, au fost evocați directorii care au condus școala de la începuturile ei: Tămârș Ion, Giurgiu Ioan, Lung Stela, Hara Angheluța, Crișan Maria, Hebe Daniela și Petran…
Mai mult...Castelul din Dragu, cercetat de specialiști în arheologie, conservare și digitizare
Au început înscrierile pentru Școala de vară internațională „Dragu 2025”, un program dedicat patrimoniului și comunității din comuna Dragu. Este începutul proiectului DRAGU – Documentare și Restaurare pentru Activarea Generațiilor Următoare, un demers care oferă energie, speranță și poftă de implicare. În această vară, în perioada 18 și 30 august, 20 de studenți din țară și din străinătate vor lucra alături de specialiști în arheologie, conservare și digitizare, explorând castelul Wesselényi-Bethlen (1628) și moara cu valțuri din Dragu. Apelul de selecție e deschis până în data de 1 iulie. „Dacă…
Mai mult...Bărbat găsit mort într-un apartament din Zalău
Un caz șocant a fost înregistrat zilele trecute în municipiul Zalău. Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Zalău au fost anunțați că un bărbat a fost găsit mort în apartamentul său. La fața locului, oamenii legii au identificat cadavrul ca fiind al unui bărbat în vârstă de 67 de ani, din oraș. În cauză a fost întocmit dosar penal, sub aspectul comiterii infracțiunii de ucidere din culpă, în vederea stabilirii circumstanțelor producerii evenimentului. Fotografie cu rol ilustrativ
Mai mult...Ajutor social
Suntem tot mai vulnerabili și mai ușor de manipulat. Zilnic văd pe rețele de socializare sălăjeni care își atașează la profil texte preluate, mesaje despre care cred că îi vor ajuta să nu le fie sparte conturile de facebook, să nu mai vadă reclame și multe altele. Alții distribuie mesaje cu chipurile unor copii despre care se spune că au mare nevoie de ajutor financiar pentru a putea fi tratați de boli grave. Unele mesaje sunt de acum 10 ani, dar cei care le distribuie nu se uită, ei doar…
Mai mult...Se fac angajări în Armată. Posturi disponibile în unitățile militare din Șimleu Silvaniei și Zalău
Ministerul Apărării Naționale scoate la concurs posturi de soldat gradat profesionist în activitate pentru Regimentul 69 Artilerie „Silvania” din garnizoana Șimleu Silvaniei și pentru Batalionul 691 Artilerie Antitanc „General Ion Dragalina” din garnizoana Zalău. Procedura se desfășoară în perioada 10 iunie – 31 iulie. Candidații trebuie să îndeplinească mai multe condiții: cetățenie română și domiciliu stabil în România; vârsta de 18 ani împliniți la data începerii programului de instrucție și cel mult 45 de ani la data finalizării programului de instrucție; minim 10 clase absolvite și permis de conducere categoria…
Mai mult...Începe demolarea garajelor. În locul lor vor fi construite locuințe pentru tineri
Garajele de pe strada lt. col. Pretorian din municipiul Zalău urmează să fie demolate. Autoritățile au constatat că sunt inestetice, iar asta face ca aspectul zonei să fie unul insalubru, neîngrijit. Și nu este singura zonă din oraș cu astfel de probleme. Mai mult, există situații în care astfel de garaje, multe construite din tablă sau alte materiale total inestetice, sunt goale de ani și ani. Proprietarii numai mașini nu țin în aceste garaje. Da, a venit momentul să fie demolate și bine fac autoritățile. În unele situații, astfel de…
Mai mult...Senatorul Pintea, condamnat la închisoare
Senatorul de Sălaj, Paul Ciprian Pintea, a fost condamnat, marţi, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la un an şi cinci luni de închisoare, cu suspendare, pentru că a condus un autoturism cu permisul suspendat. Decizia nu este definitivă. Instanța precizează: „Condamnă pe inculpatul Pintea Paul Ciprian la o pedeapsă de 9 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul de către o persoană căreia dreptul de a conduce i-a fost suspendat. Dispune anularea amânării aplicării pedepsei de 1 an şi 2 luni închisoare stabilită pentru săvârşirea infracţiunii…
Mai mult...