Minodora Bogdan, campioana care îngrijește inimile a mii de sălăjeni

Este medic cardiolog de peste patru decenii, unul dintre cei mai cunoscuți medici din județul Sălaj. În acest an împlinește 74 de ani, are înălțimea de 1,83 metri, iar în adolescență a practicat voleiul de performanță. Chiar dacă s-a pensionat de ani buni, medicul Minodora Bogdan își continuă activitatea în cabinetul său și se află inclusiv în relații contractuale cu Casa de Asigurări de Sănătate. Din fericire nu am probleme cu inima, dar zilele trecute mi-a oferit un pansament pentru suflet, o lecție despre viață, omenie și bucuria de a…

Mai mult...

Şefa Secţiei Cardiologie de la Spitalului Judeţean, găsită în incompatibilitate de ANI

Şefa Secţiei Cardiologie din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Zalău, medicul Minodora Bogdan, a fost găsit în incompatibilitate, ca urmare a deţinerii simultane de funcţii. Potrivit comunicatului de presă remis de Agenţia Naţională de Integritate (ANI), inspectorii instituţiei au constatat existenţa stării de incompatibilitate în cazul a 15 foşti sau actuali şefi de secţii, doi foşti sau actuali directori medicali şi un manager de spital, pe lista făcută publică aflându-se şi medicul sălăjean. „Bogdan Minodora, şef Secţie Cardiologie în cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Zalău, judeţul Sălaj, se află în…

Mai mult...

Colegiul Medicilor a deschis o anchetă în cazul şefei Secţiei de Cardiologie a Spitalului Judeţean

Colegiul Medicilor Sălaj a deschis o anchetă în cazul şefei Secţiei de Cardiologie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Zalău, Minodora Bogdan, acuzată de un bărbat din Marca că i-ar fi tratat cu neglijenţă tatăl, în vârstă de 70 de ani, astfel că starea vârstnicului s-a înrăutăţit ducând, în final, la decesul acestuia. Plângerea împotriva medicului cardiolog Minodora Bogdan a fost depusă la începutul acestei luni, reclamantul susţinând că moartea tatălui său a survenit din cauza diagnosticului greşit al medicului zălăuan. „Plângerea a fost depusă în urmă cu aproximativ două săptămâni.…

Mai mult...

Unul dintre cei mai apreciaţi medici ai Spitalului Judeţean este acuzat de malpraxis

  Spitalul Judeţean de Urgenţă Zalău este din nou în centrul unui scandal. Un bărbat din Marca îl acuză pe medicul cardiolog, Minodora Bogdan, şeful secţiei de Cardiologie din cadrul unităţii spitaliceşti, că i-a tratat cu neglijenţă tatăl, în vârstă de 70 de ani, astfel că starea vârstnicului s-a înrăutăţit ducând, în final, la decesul acestuia. Acesta susţine că moartea tatăl său a survenit din cauza diagnosticului greşit al medicului zălăuan. Între bypass şi pneunomie Pavel Treşca, originar din Marca, domiciliat în prezent în Oradea, susţine că în 13 august…

Mai mult...

Minodora Bogdan, un medic pentru care credinţa şi sportul sunt esenţiale

Deşi au trecut aproape 35 de ani de când nu mai face sport de performanţă, medicul cardiolog, Minodora Bogdan, pare să aibă aceeaşi ambiţie şi energie ca pe vremea când evolua în loturile naţionale de volei ale României. Voleiul l-a început în clasa a V-a, evoluând pe postul de trăgător principial. „Părinţii m-au trimis în clasa a V-a la Liceul Sportiv din Zalău şi, fiind înaltă, am ales voleiul. Am făcut gimnastică la început, dar nu mă potriveam pentru acest sport, din cauza taliei. În clasa a IX-a, eram deja…

Mai mult...