Au sosit primele doze de vaccin antigripal

Direcţia de Sănătate Publică Sălaj a primit miercuri, 19 septembrie, prima tranşă de vaccin antigripal pentru sezonul 2018-2019. Instituţiei i-au fost livrate 1.100 de doze, care au fost deja împărţite unităţilor sanitare şi medicilor de familie, proporţional cu solicitările, după cum susţine directorul Ligia Marincaş. Potrivit spuselor sale, în urma catagrafierii populaţiei din judeţ a fost stabilit un necesar de 20.400 de doze, circa jumătate fiind destinate sălăjenilor de peste 65 de ani. Alte 8.000 de doze ar urma să asigure imunizarea persoanelor cu vârste cuprinse între 6 luni şi…

Mai mult...

Teste Babeş-Papanicolau gratuite pentru 650 de sălăjence

Programul de screening pentru depistarea precoce a cancerului de col uterin, prin efectuarea testării Babeş-Papanicolau, continuă şi în acest an, iar de testare gratuită pot beneficia femeile cu vârste cuprinse între 25 și 64 de ani. În această direcţie, în 2018 Sălajului i-au fost alocaţi 50.000 de lei, mai mult decât dublul bugetului de anul trecut, ne-a declarat Ligia Marincaş, directorul Direcţiei de Sănătate Publică Sălaj. Banii ar fi suficient pentru aproape 650 de astfel de investigaţii medicale. Potrivit spuselor sale, pentru a beneficia de testarea gratuită, femeile trebuie să…

Mai mult...

Încă un sălăjean ucis de gripă

Încă un sălăjean ucis de gripă Numărul deceselor provocate de gripă a ajuns la 37, după ce alte două persoane au fost victime ale acestei afecţiuni. Printre ele, şi un bărbat de 84 de ani din judeţul Sălaj, care a decedat, zilele trecute, pe patul se spital. Potrivit Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile, vârstnicul suferea şi de alte afecţiuni şi nu era vaccinat antigripal, în cazul său fiind confirmat virusul gripal tip B. De la începutul sezonului rece 2017-2018, 22 de sălăjeni au fost diagnosticaţi cu…

Mai mult...

Cinci cazuri de gripă în Sălaj, de la începutului anului

De la începutul anului, în judeţul Sălaj au fost înregistrate cinci cazuri de gripă, patru dintre ele la copii, au transmis oficialii Direcţiei de Sănătate Publică Sălaj. Primul caz confirmat în Sălaj l-a vizat pe un adolescent de 15 ani, fără condiţii medicale pre-existente cunoscute, nevaccinat antigripal, care a decedat la câteva zile distanţă. A fost cel de-al doilea deces cauzat de virusul gripal de tip B, în România, în acest sezon. În săptămâna 15-21 ianuarie, un copil şi un adult au fost diagnosticaţi cu această boală, alţi doi copii…

Mai mult...

Iarna blândă reduce numărul pacienţilor afectaţi de viroze şi pneumonii

Spre deosebire de anii anteriori, când virozele făceau ravagii în sezonul rece, în această perioadă, numărul infecţiilor acute ale căilor respiratorii superioare a fost net inferior celui din perioada similară din 2017. Potrivit datelor prezentate de către oficialii Direcţiei de Sănătate Publică Sălaj, în prima săptămână a anului în curs, la nivelul judeţeului au fost înregistrare 897 de cazuri de viroze respiratorii, cele mai multe – 284 la număr – la grupa de vârstă 15-49 de ani. Din acest total, susţine Ligia Marincaş, directorul DSP Sălaj, doar nouă – toţi…

Mai mult...

În Sălaj au sosit primele doze de vaccin antigripal

Campania de vaccinare antigripală gratuită, din sezonul epidemic 2017-2018, a început, peste 19.000 de doze de vaccin fiind distribuite în judeţe. În Sălaj, au ajuns doar 162 de doze, care, potrivit Ligiei Marincaş, directorul Direcţiei de Sănătate Publică, vor fi destinate următoarelor categorii de populaţie: pacienţi cu boli cronice spitalizaţi în unităţile medicale, în scopul prevenirii infecţiilor asociate asistenţei medicale datorate contactării infecţiei prin gripă, pacienţi cu afecţiuni cronice din spitalele-secţiile de boli cronice, personalul medico-sanitar din secţiile de ATI şi neonatologie, personalul medico-sanitar care activează în serviciul de ambulanţă…

Mai mult...

Circa 2.000 de bebeluşi sălăjeni vor primi gratuit vaccinul pneumococic

Din luna septembrie a acestui an, un nou vaccin va intra în schema naţională de vaccinare. Ministerul Sănătăţii a finalizat procesul de achiziţie a vaccinului pneumococic conjugat cu 13 valenţe prin care pot fi prevenite boli precum pneumoniile, septicemiile, meningitele pneumococice şi otitele. Campania de vaccinare antipneumococică este programată să înceapă în septembrie, când este prevăzută livrarea unei cantităţi de peste 477.000 de doze de vaccin pneumococic. Dozele de vaccin achiziţionate acoperă necesarul pentru campania de imunizare din acest an, precum şi pentru primele luni din 2018. Ca şi în…

Mai mult...

Copiii nu vor fi primiţi în grădiniţe şi şcoli fără vaccinurile obligatorii

Guvernul a aprobat proiectul de lege care instituie obligaţia vaccinării copiilor cu vaccinurile prevăzute în Calendarul Naţional de Vaccinare, precum şi cu cele administrate în situaţii epidemiologice speciale întregii populaţii sau unor grupuri de populaţie. Potrivit legii, la data înscrierii într-o colectivitate, instituţia are obligaţia de a solicita prezentarea unei adeverinţe, emisă de către medicul de familie care are în evidenţă persoana respectivă, care să ateste efectuarea, respectiv neefectuarea vaccinarilor obligatorii. Antigenele vaccinale obligatorii la intrarea în colectivitate a copiilor sunt cele împotriva difteriei, tetanosului, tusei convulsive, rujeolei, rubeolei, oreionului,…

Mai mult...

Sălajul a primit 4.000 de doze de vaccin hexavalent

Ministerul Sănătăţii a început să distribuie direcţiilor judeţene de sănătate peste 245.000 de doze da vaccin hexavalent. „Cantitatea acoperă necesarul de hexavalent pentru următoarea perioadă – circa cinci luni, iar dozele vor ajunge în toate județele României conform calendarului programat”, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului. Potrivit sursei citate, tranşa actuală este livrată înainte de termenul contractual stabilit în contractul de achiziție, respectiv lunile iulie și octombrie 2017. Ministerul Sănătății a demarat toate procedurile de achiziție a vaccinului hexavalent pentru următorii patru anii (2018-2022), măsură care va preveni…

Mai mult...

23 de sălăjeni infectaţi cu HIV

Peste 470 de noi cazuri cu infecţie cu virusul HIV au fost înregistrate anul acesta, dintre care cele mai multe în Bucureşti şi zonele limitrofe, a anunţat recent coordonatorul Compartimentului de monitorizare şi evaluare a infecţiei HIV/SIDA în România, medicul Mariana Mărdărescu, de la Institutul Naţional de Boli Infecţioase „Matei Balş”. Potrivit informaţiilor furnizate de către oficialii Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Sălaj, în cursul anului 2016, în judeţ a fost diagnosticat cu HIV un singur pacient, numărul bolnavilor ajungând, astfel, la 23. “Vorbim despre 22 de adulţi şi un…

Mai mult...

Semnal de alarmă: Tot mai mulţi sălăjeni sunt diagnosticaţi cu diabet

Numărul sălăjenilor diagnosticaţi cu diabet zaharat este în continuă creştere, a atras atenţia Ligia Marincaş, directorul Direcţiei de Sănătate Publică Sălaj, luni, 14 noiembrie, în cadrul unei mese rotunte organizate cu prilejul Zilei Mondiale a Diabetului. La eveniment au luat parte medicii Dana Zaharia şi Cătălina Groza, specialişti în diabet, nutriţie şi boli metabolice, Dana Cordea, directorul medical al Casei de Asigurări de Sănătate Sălaj, Dorica Dan, preşedinta Asociaţiei Prader Willi România şi Lorena Filip, directorul Crucii Roşii Sălaj. Potrivit celor mai recente statistici ale DSP Sălaj, în judeţ sufereau…

Mai mult...

Primele 7.000 de doze de vaccin antigripal au ajuns în Sălaj

Primele două cazuri de gripă din acest sezon au fost confirmate, a anunţat, zilele trecute, Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile. Este vorba despre o copilă de 13 ani din Bucureşti, diagnosticată cu virusul AH3N2, şi un bărbat de 58 de ani din judeţul Prahova, cu virusul gripal tip B. Ambele persoane s-au îmbolnăvit în săptămâna 24-30 octombrie şi nu fuseseră vaccinate antigripal. Cea mai simplă metodă pentru a preveni gripa este vaccinarea. Aceasta protejează persoana vaccinată faţă de virusurile gripale circulante în sezonul respectiv, cuprinse în…

Mai mult...

„Bubele” Hexi Pharma au ieşit pe pielea medicilor din Şimleu, înainte de izbucnirea scandalului

După Spitalul Judeţean de Urgenţă Zalău, a venit rândul unităţii medicale din Şimleu să renunţe la produsele Hexi Pharma. De altfel, reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică Sălaj au transmis tuturor spitalelor sălăjene să întrerupă folosirea dezinfectanţilor incriminaţi. Purtătorul de cuvânt al Spitalului Orăşenesc „Prof. dr. Ioan Puşcaş”, Mihail Vigu, ne-a declarat că institituţia nu va mai folosi pentru dezinfectare produse ale companiei Hexi Pharma. „Din 19 produse dezinfectante pe care le folosim, cinci sunt ale Hexi Pharma (două pentru suprafeţe, trei pentru tegumente). Prin urmare, renunţarea la ele nu ne…

Mai mult...

Incubatoare noi pentru maternităţile din Şimleu şi Zalău

În urma unui proces de colectare de date de la toate unităţile spitaliceşti cu secţii de obstetrică-ginecologie şi neonatologie din ţară, demarat la începutul anului, Ministerul Sănătăţii a alocat peste 7 milioane de euro pentru achiziţia a 597 de incubatoare. Spitalul Judeţean de Urgenţă Zalău şi Spitalul Orăşenesc „Prof. dr. Ioan Puşcaş” Şimleu Silvaniei ar putea fi dotate cu incubatoare în cadrul programului „Mama şi copilul”, derulat de către Ministerul Sănătăţii. Potrivit reprezentanţilor Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Sălaj, cele două unităţi medicale din judeţ au raportat un necesar de…

Mai mult...