Dezastru în turismul sălăjean: suntem pe ultimele locuri din țară la interesul manifestat de turiști

Situația turismului în județul Sălaj devine, de la o lună la alta, tot mai nefavorabilă. Dacă în privința nivelului de trai, al veniturilor salariale din mediul privat, dar și al dezvoltării în ansamblu, suntem pe ultimele cinci locuri din țară, nici la capitolul turism nu facem excepție. Suntem singurul județ pe minus din tot Ardealul, ba chiar și din regiunile învecinate, în privința atracției pe care o stârnim turiștilor români, cu atât mai puțin celor  străini. În timp ce județele vecine – Cluj, Maramureș, Satu Mare, Bihor, Bistrița Năsăud, dar…

Mai mult...

Mihai Viteazul, omagiat la Guruslău

Alexandru Moldovan Un eveniment dedicat ultimei victorii a lui Mihai Viteazul, obţinută în august 1601, la Guruslău, a fost organizat duminică la monumentul ridicat în cinstea domnitorului, pe dealul unde a avut loc bătălia. Autorităţile locale şi judeţene marchează în fiecare an această victorie, la monumentul cu o înălţime de 26 de metri, realizat pe Dealul Guruslăului, de artistul Victor Gaga, în memoria importantei victorii obţinute în 1601 de oastea Imperiului Habsburgic condusă de Giorgio Basta şi oastea Ţării Româneşti condusă de Mihai Viteazul împotriva armatei Transilvaniei conduse de Sigismund…

Mai mult...

Manifestări omagiale și spectacol artistic la Guruslău

Unul din cele mai importante motive de celebrare dintre cele ce au loc în fiecare vară în județul nostru, este victoria lui Mihai Viteazul, repurtată la Guruslău, victorie de la care în acest an, în 3 august, se împlinesc 417 ani. În acea zi a anului 1601, oastea condusă de Mihai Viteazul înfrângea armata lui Sigismund Bathory. În cinstea acestei victorii marcante în istoria României, la Guruslău sunt așteptați, duminică, 5 august, toți iubitorii de  istorie, tradiții, dar și cei care vor să petreacă într-o atmosferă specială, acest sfârșit de…

Mai mult...

Hoții au dat iama la „Ziua Cânepii”

Peste 30 de jandarmi au fost la prezenţi la datorie în zilele sfârșitului de săptămână trecut, cu ocazia desfăşurării evenimentelor prilejuite de „Zilele Comunei Carastelec”, „Ziua Cânepii”, „Sărbătoarea Comunei Chieşd”, „Hramul Mănăstirii Voivodeni” şi „Serbarea omagială Mihai Viteazul” de la Guruslău. Totodată, jandarmii sălăjeni şi-au îndeplinit şi misiunile curente pe linia menţinerii ordinii şi liniştii publice în sistem integrat. În zilele de weekend s-au aplicat un număr de 11 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 2.700 lei, la Legea 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire…

Mai mult...

Locul unde Mihai Viteazul “ţine companie” amatorilor de plăceri sexuale în aer liber

Construit pe vârful unui deal, la doi kilometri de şosea, monumentul “Mihai Viteazul” de la Guruslău este amplasat într-o poiană înconjurată de pini. Un loc ferit şi încărcat de linişte, care a devenit, în scurt timp, un “loc de pelerinaj” pentru cuplurile de îndrăgostiţi. Construit în urmă cu 40 de ani, monumentul de la Guruslău a fost ridicat în cinstea victoriei obţinute în 3 august 1601 de Mihai Viteazul în faţa lui Sigismund Bathory. A fost, de altfel, ultima bătălie câştigată de către voievodul valah înainte de a fi asasinat,…

Mai mult...

Zălăuan accidentat între localităţile Guruslău şi Borla

Un accident de circulaţie, în urma căruia o persoană a ajuns la spital, a avut loc în dimineaţa zilei de joi, 7 ianuarie, între localităţile Guruslău şi Borla. Evenimentul s-a petrecut pe drumul naţional 1F, în jurul orei 10, potrivit poliţiştilor sălăjeni. Un bărbat, în vârstă de 61 ani, din Zalău, în timp ce conducea un autoturism pe sectorul de drum menţionat, din cauza neatenţiei în conducere şi a neadaptării vitezei de deplasare la condiţiile de drum, carosabilul fiind umed, a pierdut controlul volanului, a pătruns pe contrasens şi a…

Mai mult...

Şofer rănit grav între Coşeiu şi Guruslău

  Un accident de circulaţie, soldat cu rănirea gravă a unui tânăr, s-a petrecut miercuri, 17 iunie, pe drumul judeţean 101A, între localităţile Coşeiu şi Guruslău. Potrivit informaţiilor primite de la Maria Cristea, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj, un şofer, în vârstă de 31 ani, din Coşeiu, a fost rănit grav, după ce, într-o curbă la dreapta, a intrat pe contrasens cu autoturismul pe care îl conducea într-un alt autoturism, care circula regulamentar din sens opus, condus de Maria T. de 51 ani, din Zalău. Victima,…

Mai mult...

Victoria lui Mihai Viteazu, aniversată şi în acest an la Guruslău

Împlinirea a 413 ani de la ultima victorie a oştilor conduse de domnitorul Mihai Viteazul împotriva armatelor lui Sigismund Bathory a constituit, şi în acest an, prilej de sărbătoare la Guruslău. Manifestările ce au avut loc, duminică, 3 august, la monumentul de la Guruslău, au debutat, la ora 12, cu depuneri de coroane din partea autorităţile locale şi judeţene, reprezentanţi ai Instituţiei Prefectului Sălaj, ai partidelor politice, ai unor instituţii deconcentrate, ai Miniterului Apărării Naţionale şi ai Ministerului Administraţiei şi Internelor. După parada militară, serbarea câmpenească a continuat cu un…

Mai mult...

Mihai Viteazul, omagiat la Guruslău

Împlinirea a 413 ani de la ultima victorie a oştilor conduse de domnitorul Mihai Viteazul împotriva armatelor lui Sigismund Bathory va fi şi în acest an prilej de sărbătoare la Guruslău. Sălăjenii sunt aşteptaţi duminică, 3 august, la manifestările omagiale organizate la monumentul de la Guruslău, eveniment organizat de Instituţia Prefectului Judeţului Sălaj, Consiliul Judeţean Sălaj, Centrul de Cultură şi Artă al Judeţului (CCAJ) Sălaj, Consiliul Local şi Primăria comunei Hereclean, Fundaţia „Mihai Viteazul”. Potrivit organizatorilor, deschiderea oficială va avea loc de la ora 12, iar de la ora 13,…

Mai mult...