Mihai Viteazul, omagiat la Guruslău

Împlinirea a 413 ani de la ultima victorie a oştilor conduse de domnitorul Mihai Viteazul împotriva armatelor lui Sigismund Bathory va fi şi în acest an prilej de sărbătoare la Guruslău. Sălăjenii sunt aşteptaţi duminică, 3 august, la manifestările omagiale organizate la monumentul de la Guruslău, eveniment organizat de Instituţia Prefectului Judeţului Sălaj, Consiliul Judeţean Sălaj, Centrul de Cultură şi Artă al Judeţului (CCAJ) Sălaj, Consiliul Local şi Primăria comunei Hereclean, Fundaţia „Mihai Viteazul”. Potrivit organizatorilor, deschiderea oficială va avea loc de la ora 12, iar de la ora 13, cei prezenţi vor avea parte de un spectacol de muzică populară susţinut de Ansamblul Folcloric „Meseşul” al CCAJ Sălaj, secţia română şi maghiară, demostraţii de karate şi program de echitaţie. Printre invitaţii speciali la aceste manifestări, se numără interpreţii de muzică populară: Flaviu Pop, Claudiu Costinaş, Denisa Mirişan, Monica Sabău, Paul David, Sorana David şi formaţia „Sălăjeni”. Programul va continua cu o discotecă în aer liber şi cu un foc de artificii.

Monumentul a fost realizat în anul 1976 de sculptorul Victor Gaga la Guruslău, pe locul în care Mihai Viteazul a obţinut ultima victorie, 3 august 1601, înainte de asasinarea sa.

Leave a Comment