Zalăul are un nou vicecampion naţional la box

Prezent în premieră la un Campionat Naţional de Box rezervat tineretului, pugilistul zălăuan Sergiu Moraru a reuşit să cucerească medalia de argint la categoria 52 de kilograme

Clubul Sportiv Municial Zalău a avut trei reprezentanţi la ediţia din acest an a Campionatului Naţional de Box rezervat tineretului şi desfăşurat săptămâna trecută la Călăraşi, toţi trei fiind pregătiţi de antrenorul Ioan Popa. Cel mai bun rezultat l-a obţinut Sergiu Moraru, la categoria 52 de kilograme. Pugilistul legitimat la CSM Zalău l-a învins în primul meci prin KO în repriza a doua pe Mihai Severin de la Clubul Sportiv Voluntari, iar în semifinale a câştigat la o diferenţă clară de puncte în faţa timişoreanului Sorin Voicu. Adversarul din finală a fost un sportiv localnic, George Ceparu de la CSM Călăraşi, campionul naţional de anul trecut. Meciul a fost unul disputat, aplaudat la scenă deschisă de cei prezenţi, printre care şi preşedintele Federaţiei Române de Box, Leonard Doroftei, însă experienţa sportivului din Călăraşi şi-a spus cuvântul, iar Sergiu Moraru a fost învins la puncte.
„Este un rezultat foarte bun, având în vedere că Sergiu Moraru este la prima participare la un Campionat Naţional. Mă bucur pentru rezultatul pe care l-a obţinut şi sper să se pregătească la fel de bine în continuare. Este un pugilist de viitor”, ne-a declarat antrenorul Ioan Popa.
Tot la prima participare la un astfel de eveniment au fost şi ceilalţi doi sportivi zălăuani, Paul Covaci, care a boxat la categoria 91 de kilograme şi Daniel Capătă, care a urcat în ring la categoria 75 de kilograme.
În primul meci, cel pentru câştigarea medaliei de bronz, Paul Covaci a avut o prestaţie bună în faţa lui George Roman, din Târgovişte, însă o decizie ciudată a medicului de competiţie a făcut ca sportivul zălăuan să părăsească prematur competiţia.
„După două reprize în care Paul a punctat mai bine, sportivul meu a sângerat, iar arbitrul a întrerupt meciul pentru a putea primi îngrijiri medicale. Doctorul competiţiei a decis ca meciul să se încheie, chiar dacă sângerarea lui Paul putea fi oprită. A fost o decizie greşită şi, chiar dacă s-a luat, arbitrul trebuia să ia în considerare punctele aumulate până în acel moment de ambii sportivi, ceea ce i-ar fi dat câştig de cauză sportivului nostru. Ni s-a furat o medalie, iar pentru acest lucru ne gândim cihar să facem o sesizare la Federaţia Română de Box”, a reacţionat antrenorul Popa.
Cel de-al treilea sportiv al CSM Zalău, Daniel Capătă, a pierdut la puncte în primul meci în faţa clujeanului Andrei Şerdan.
Ediţia din acest an a Campionatului Naţional de Box rezervat tineretului a fost organizată de Clubul Sportiv Municipal Călăraşi, Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Călăraşi şi Primăria Călăraşi în parteneriat cu Federaţia Română de Box.

Leave a Comment