Zălăuanul Viorel Plosca, ales în conducerea arbitrajului din boxul românesc

Considerat unul dintre cei mai reprezentativi arbitri din boxul românesc la ora actuală, zălăuanul Viorel Plosca a fost ales săptămâna trecută vicepreşedintele Comisiei Centrale de Arbitri din cadrul Federaţiei Române de Box. Alegerea zălăuanului în noua funcţie a avut loc în cadrul şedinţei Biroului Federal, desfăşurată în data de 19 august. Şase candidaţi au participat la alegerile pentru funcţia de vicepreşedinte al CCA, practic toţi membrii din Colegiul Central al Arbitrilor.
„Este o onoare pentru mine, nu mă aşteptam să fiu ales. Sper ca prin experienţa pe care am dobândit-o în cariera de arbitru să ajut arbitrajul din România în perioada următoare. Avem în plan mai multe proiecte pe care sper să le putem pune în aplicare”, ne-a declarat Viorel Plosca.
Arbitrul zălăuan va fi ajutat de fostul campion mondial al categoriei semigrea, Adrian Diaconu, ales preşedinte al CCA în urmă cu trei luni. „Diaconu este campion mondial, dar cunoaşte mai puţin tainele arbitrajului. Împreună, însă, sunt convins că vom face lucruri bune pentru arbitrajul şi pentru boxul din România”.
Acesta are planuri de viitor şi la nivel local. „Din noua funcţie voi încerca să ajut cât mai mult şi la dezvoltarea boxului din Sălaj. Un prim pas ar fi înfiinţarea Asociaţiei Judeţene de Box, un proiect la care lucrăm deja. Împreună cu alţi oameni potenţi din boxul românesc, am reuşit să mutăm de la Brăila la Satu Mare unul dintre cele două Centre Olimpice de Box din ţară, celălalt fiind la Reşiţa. Pugiliştii care se vor pregăti acolo vor putea face performanţă în acest sport, fiindcă vor dispune de condiţii foarte bune de pregătire”, a mai afirmat Plosca.
Viorel Plosca este arbitru de box de aproape 20 ani, iar în 2008 a devenit arbitru internaţional.

Leave a Comment