Zălăuanul Ioan Breban a câştigat tricoul lui Lucian Sânmărtean

La fel ca la ediţiile anterioare, în cadrul „Memorialului Radu Gog” a fost organizată şi în acest an o tombolă în care s-au oferit peste 15 premii. Pentru prima dată în acest an au fost vândute toate cele 500 de bilete, preţul unui tichet fiind de 5 lei. Au fost oferite ca premii articole sportive, calendare pentru anul 2015, dar şi sticle cu vin şi şampanie. Premiul cel mare al tombolei a fost tricoul de la echipa naţională al stelistului Lucian Sânmărtean, desemnat cel mai bun fotbalist român în 2014. Tricoul a fost câştigat de zălăuanul Ioan Breban, care a şi evoluat în cadrul competiţiei ca portar la echipa de old-boys, Minerul Sărmăşag.
„Mă simt foarte fericit, mai ales că este pentru prima dată când câştig un premiu. Nu sunt norocos de felul meu. Sunt fan al echipei Steaua, astfel că bucuria câştigării acestui tricou este cu atât mai mare”, ne-a declarat Breban la scurt timp după ce a intrat în posesia premiului.
Reamintim că ediţia din acest an a „Memorialului Radu Gog” a fost câştigată de Euro Dezmembrări la categoria open şi de Trans Oşanu la categoria old-boys. Lovitura de începere în finala mare la old-boys a fost dată de Raluca, fiica cea mică a regretatului Radu Gog, care avea să se nască după moartea tatălui său, iar la categoria open, lovitura de începe în finala mare a fost dată de primarul Radu Căpîlnaşiu.
Organizatorii au strâns la finalul competiţiei suma de 8.500 de lei, bani de care va beneficia familia fostului arbitru.

One Thought to “Zălăuanul Ioan Breban a câştigat tricoul lui Lucian Sânmărtean”

  1. Mihaela

    Cea mai cautata oferta de lucru a anului! Vrem sa extindem fenomenul care s-a declansat deja! NU este necesara niciun fel de experienta! Oferim curs gratuit si complet de instruire de la zero! Selectam urgent dezvoltatori de proiect pentru piata nationala si mondiala. Plata castigurilor realizate este garantata prin contract legal. Se lucreaza part-time (in timpul liber) sau full-time, la alegere. Castig lunar 300 dolari. Cerem seriozitate maxima si dorinta de a invata ceva absolut nou si de viitor. Va oferim alte detalii dupa ce trimiteti textul ”Info” la adresa de email: mihaelamonica74@yahoo.com Nu ezita. Mult succes

Leave a Comment