Colecționar de dosare penale. Un sălăjean, prins la volan fără permis de trei ori în câteva săptămâni

Un bărbat din Românași a fost reținut luni pentru 24 de ore de polițiști, după ce a fost surprins fără permis de conducere la volan. În vârstă de 31 de ani, acesta nu se află la prima abatere, ci la a treia încălcare a legii.

În cursul serii aceleiași zile, polițiștii au oprit pentru control un autoturism care circula pe o stradă din localitatea Păușa. La volan se afla bărbatul în cauză, iar în urma verificărilor efectuate s-a stabilit că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Totodată, polițiștii au constatat că bărbatul se afla sub măsura controlului judiciar, dispusă într-un alt dosar penal în care este cercetat pentru aceeași infracțiune.

Acesta a fost reținut pentru 24 de ore și la data de 10 iunie, cu două săptămâni în urmă, după ce a fost depistat conducând pe drumul dintre localitățile Românași și Romița.

De asemenea, polițiștii au stabilit că bărbatul este cercetat într-un alt dosar penal pentru conducere fără permis, după ce, în data de 27 mai, în jurul miezului nopții, a fost surprins conducând un autoturism pe același sector de drum.

Bărbatul a fost condus și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Sălaj și urmează să fie prezentat magistraților, în vederea dispunerii altor măsuri preventive.

Leave a Comment