Zălăuanii au alergat pe stadionul municipal pentru a promova mișcarea în aer liber

Alexandru Moldovan

Peste 100 de copii şi adulţi au alergat, sâmbătă, alături de multipla campioană naţională şi balcanică Paula Todoran, pe stadionul municipal din Zalău, în cadrul unei acţiuni de promovare a mişcării în aer liber desfăşurată sub sloganul „Ambiţie de primăvară”, organizată de un grup de iubitori ai alergării reuniţi sub titulatura Zalău Runners.
Potrivit organizatorilor, acţiunea s-a dorit a fi una necompetitivă, participanţii fiind invitaţi să alerge 10 minute, în cazul copiilor şi 30 de minute în cazul adulţilor, fără a se desemna câştigători.
„În această dimineaţă, ne-am adunat aici, pe stadionul municipal din Zalău, pentru a face mişcare, alergare, cu scop necompetitiv. Gupul Runners Zalău, împreună cu mine, Paula Todoran, ne-am gândit să organizăm o alergare prin care să stimulăm, în voi toţi, ‘ambiţia de primăvară’, adică să facem mişcare, să alergăm, să avem zâmbete pe faţă şi o stare mai bună de sănătate. (…) Sunt convinsă că această acţiunea a noastră nu va fi singulară şi că pe viitor va putea fi urmată şi de altele, cu un număr mai mare de participanţi”, a declarat, înainte de începerea alergărilor, Paula Todoran
Pe o vreme însorită şi o temperatură perfectă pentru alergare, primii care au luat startul în cursa de alergare au fost copii, nu înainte de câteva minute de încălzire, coordonate de atleta din Zalău ce a câştigat numeroase titluri naţionale şi balcanice la alergare.
La finalul cursei, micuţii alergători a fost recompensaţi cu diplome şi dulciuri.
Cursa copiilor a fost urmată de o jumătate de oră de alergare pentru adulţi, care au primit şi ei, la final, o diplomă de participare.
Acţiunea de sâmbătă a fost un bun prilej de a ieşi la aer liber şi pentru alţi părinţi cu copii mici sau chiar cu bebeluşi care, deşi nu au alergat, au avut parte de o plimbare pe stadion, admirând participanţii la cele două curse.
Evenimentul de sâmbătă a fost organizat în parteneriat cu Primăria Zalău, care a pus la dispoziţie, gratuit, stadionul municipal şi diplomele oferite participanţilor

Leave a Comment