Volei Municipal continuă finala cu sabia deasupra capului

Învinsă în primele două jocuri din finala mare a campionatului Diviziei A1, Volei Municipal Zalău nu mai are voie să facă paşi greşiţi pentru a intra în posesia primului titlu din istoria clubului şi al şaptelea din istoria voleiului zălăuan

Finala mare a campionatului Diviziei A1 la volei masculin continuă luni, cu meciul trei. Universitatea Craiova s-a impus cu 3 – 1 în primele două jocuri, susţinute pe teren propriu, astfel că scorul este 2 – 0 la general în favoarea oltenilor. Având în vedere că se joacă după sistemul „trei victorii din cinci meciuri”, oltenii pregătiţi de Dănuţ Pascu mai au nevoie de un singur succes pentru a obţine primul titlu din istorie. Zălăuanii rămân la fel de încrezători, chiar dacă au pierdut primele două jocuri şi consideră că pot duce finala în meciul cinci, care va avea loc la Craiova.
„La Craiova am făcut multe greşeli, iar în unele momente, am fost şi dezavantajaţi de maniera de arbitraj. Urmează două jocuri la Zalău, pe care cred că le putem câştiga cu ajutorul publicului, care a fost întotdeauna alături de noi. Avem o şansă, pe care trebuie să o fructificăm. Cred că avem puterea să ducem finala în meciul cinci”, a afirmat antrenorul secund al Zalăului, Bogdan Nicolae.
„Publicul de la Zalău este minunat, iar cu ajutorul lui, în această sală am câştigat aproape toate meciurile. Am învins chiar şi titrata Galatasaray Istanbul, astfel că putem învinge de două ori şi echipa din Craiova. Ne dorim să ajungem în meciul cinci al finalei”, a precizat libero-ul Adrian Feher.
De cealaltă parte, universalul Craiovei, Laurenţiu Lică, este de părere că formaţia din Cetatea Băniei poate obţine o victorie pe terenul Zalăului.
„După cele două meciuri de la Craiova, suntem încrezători că partidele de la Zalău vor fi la fel de consistente pentru noi. Ştiu că nu va fi uşor să câştigăm pe terenul zălăuanilor dar, merită să încercăm”, ne-a declarat Lică.
Meciul trei al finalei dintre Volei Municipal Zalău şi Universitatea Craiova este programat luni, de la ora 18, în Sala Sporturilor din Zalău, iar dacă scorul va deveni 2 – 1 la general, partida cu numărul patru va avea loc marţi, de la ora 19:30, tot la Zalău.

Leave a Comment