Vicecampioana României vine la poalele Meseşului

Marţi, ora 17:30, Sala Sporturilor Zalău
HC Zalău – HCM Baia Mare

După duelul de săptămâna trecută, în care a pierdut cu scorul de 21 – 33 pe terenul campioanei CSM Bucureşti, HC Zalău va înfrunta marţi după-amiaza, pe teren propriu, vicecampioana României, HCM Baia Mare. Sălăjenii iubitori de handbal vor avea ocazia să vadă la Zalău o „multinaţională” formată din jucătoare extrem de valoroase, medaliate la Campionate Mondiale şi Europene.
„Este o diferenţă mare între loturile celor două echipe, una care poate fi observată şi în clasament. HCM Baia Mare a pierdut un singur meci în acest sezon, cu CSM Bucureşti. Sunt câteva jucătoare din România care au obţinut medaliile de bronz la Campionatul Mondial de anul trecut, plus cele străine, care sunt jucătoare de echipe naţionale, medaliate la Campionate Mondiale şi Europene. Salariile unor jucătoare de la Baia Mare sunt de zece, poate 11 ori mai mari decât salariul celei mai bune jucătoare de la Zalău. Pentru specatorii care vin la sală şi care sper să fie în număr mare, vom încerca să facem tot ce depinde de noi pentru a ne apropia de valoarea adversarului, chiar dacă jucătoarele noaste nu au nici 20 la sută din experienţa pe care o au handbalistele de la Baia Mare în întrecerile europene. Echipa din Baia Mare este aproape calificată în sferturile de finală ale Ligii Campionilor, iar jucătoarele titulare sunt de valori apropiate celor de pe bancă. Va fi un meci foarte greu, chiar dacă HCM Baia Mare, la fel ca alte echipe din România, apreciază combativitatea Zalăului în meciurile de pe teren propriu”, a declarat managerul Gheorghe Tadici.
HC Zalău ocupă locul opt în Liga Naţională înaintea duleului de marţi, cu 26 de puncte acumulate, în timp ce HCM Baia Mare, se situează pe poziţia secundă, cu 51 de puncte.
Partida de la Zalău a fost programată, iniţial, la finalul săptămânii, dar a fost reprogramată la solicitarea clubului băimărean, având în vedere că HCM-ul va evolua duminică, 14 februarie, în Liga Campionilor.
Partida dintre HC Zalău şi HCM Baia Mare este programată la ora 17:30, iar preţul unui bilet este de 8 lei. Meciul va fi oficiat de cuplul doljean de arbitri, format din Claudiu Gorina şi Florin Melencu.

HCM Baia Mare vine cu galerie

La fel ca anul trecut, vicecampioana HCM Baia Mare, va fi susţinută în jocul de la Zalău şi de un grup de suporteri. „Am înţeles că vor fi prezenţi aproximativ 60 de suporteri, iar pe lângă aceştia, vor veni şi alţi băimăreni la meci. Cred că partida este una de risc mare, mai degrabă în tribune decât pe teren, fiindcă, în teren vor fi 14 jucătoare care vor încerca să evolueze cât mai bine pentru a obţine victoria. Sper ca jocul să se dispute în condiţii normale”, a afirmat Tadici.

Leave a Comment