Ultima oră: FC Zalău rămâne fără cei mai importanţi patru jucători

FC Zalău a început actualul sezon al Ligii a III-a de fotbal cu un lot destul de subţire din punct de vedre valoric, aceasta deoarece ANAF-ul a blocat conturile clubului din cauza datoriilor pe care le are la bugetul statului. Pe lângă fotbaliştii autohtoni care existau deja în loc, preşedintele Ioan Morar a transferat câţiva fotbalişti tineri, din afara judeţului, iar lipsa de experienţa şi-a spus cuvântul odată cu desfăşurarea etapelor. FC Zalău ocupă penultima poziţie în Seria a V-a, cu doar două puncte acumulate.
Sătui de promisiuni şi de amânări, o parte dintre fotbalişti au părăsit deja „corabia” la începutul acestei săptămâni, iar şansele să revină la echipă până la jocul de vineri sunt aproape infime. Angelo Şimon, Gabriel Burcă, Flaviu Dumbrăvean şi Liviu Cheţan sunt cei patru jucători care au părăsit formaţia condusă de Constantin Olariu.
„Am purtat luni o discuţie cu jucătorii şi antrenorii, le-am spus care este situaţia reală, pentru că nu mai puteam să-i mint la infinit, iar o parte dintre ei au plecat deja de la echipă. Este alegerea lor, nu pot să mă opun din moment ce nu le-am putut da salariile”, a declarat preşedintele Ioan Morar.
Conducătorul clubului zălăuan a dat asigurări că echipa nu se va retrage din campionat, chiar dacă se confruntă atât cu probleme financiare, cât şi cu probleme de lot.
„Este uşor să spun că retrag echipa din campionat, dar va fi foarte greu să revenim în Liga a III-a. Ar fi păcat şi nedrept pentru zălăuanii care iubesc fotbalul să se desfiinţeze acest club. Vom merge cu ce avem la dispoziţie până în iarnă, fiindcă nu mai putem face transferuri, iar la finalul turului vom aduce alţi jucători dacă va fi rezolvată problema financiară”, a mai afirmat Ioan Morar.

Leave a Comment