Tiberiu Marc, preşedinte onorific HC Zalău: „Este devreme să discutăm despre o clasare pe podium”

Victorie istorică obţinută luni seara pe teren propriu de Handbal Club Zalău. Formaţia condusă de Gheorghe Tadici a dispus cu 30 – 21 de Corona Braşov, fiind cea mai clară victorie din istoria întrecerilor directe între cele două formaţii. Zalăul lui Tadici a răpus formaţia vizitatoare exact cu cea mai bună armă a braşovencelor, contraatacul. După opt minute de joc, handbalistele zălăuane conduceau deja cu 5 – 1. Practic, în primul sfert de oră, Zalăul a înscris de nouă ori în poarta Braşovului, în timp ce formaţia de sub Tâmpa a marcat de doar două ori. Paula Vişan, portarul Zalăului, i-a dat clasă Denisei Dedu, portarul Braşovului care a avut o evoluţie departe de cea cu care ne-a impresionat la Europeanul de anul trecut.
„A fost un meci foarte bun. Prima repriză a fost extraordinară şi am reuşit să păstrăm şi în repriza a doua a diferenţă confortabilă. Mă bucur că fetel au făcut un spectacol total, iar spectatorii au fost minunaţi. A fost un spectacol agreabil, sala a fost arhiplină. A fost o evoluţie peste aşteptări, dar mă speram ca jocul echipei să arate din ce în ce mai bine. Jocul echipei este în creştere, iar acest lucru nu ne poate face decât să fim mândri de echipa pe care o avem. Mi-aş dori să câştigăm la Roman punctul pierdut pe teren propriu şi să învingem Dunărea Brăila pe teren propriu, însă, sunt echipe foarte bune în lupta pentru locurie 3 – 4. Este devreme să vorbim despre o clasare pe podium la finalul sezonului”, consideră Tiberiu Marc, preşedintele onorific al HC Zalău.
În urma victoriei de luni, HC Zalău a revenit pe podiumul Ligii Naţionale, iar în etapa viitoare, programată sâmbătă, va evolua pe terenul formaţiei CSM Roman, meciul fiind programat la ora 12:30.

5 Thoughts to “Tiberiu Marc, preşedinte onorific HC Zalău: „Este devreme să discutăm despre o clasare pe podium””

  1. Ionel

    ba gunoiule adu companii la Zalau, ca oamenii nu au unde sa lucreze, lasa prostille. Zalauanii au nevoie de bunastare si de bani, sport doar cand isi permite orasul sa aiba asa ceva. Bagati bani in prostii, jogodie comunista, esti un handicapat bai taran cu 2 clase. Unde sunt investitiile private, drumuri, poduri, parcuri la copii. Jegosi de psdisti, dragnea sa va ia la puscarie pe toti. golanule, jeg de om, de palincar brener

  2. Ionel

    un hot cu acte in regula, isi bate joc de judetul asta sarac si asa. securistule, trebuiesti impuscat ca si ceausescu

  3. Anonim

    putoare de om, in jegos, fata de comunist

  4. Alex

    Ionel si Anonim aceeasi persoana – un tembel care sigur sta acasa pe banii statului pe ajutor social… care nu stie sa faca altceva decat sa denigreze. Imi este mila de tine!!! LA MUNCA NU LA INTINS MANA!!

Leave a Comment