Sportul Şimleu a suferit prima înfrângere în campionat

Neînvinsă în acest sezon, în care a acumulat nouă puncte după cinci etape, Sportul Şimleu Silvaniei a suferit primul eşec sâmbătă după-amiaza, pe terenul echipei Lotus Băile Felix. Echipa condusă de Dacian Nastai a cedat cu 0 – 3 pe terenul bihorenilor, care au avut avantaj de două goluri la pauză.
Scorul a fost deschis în minutul 19, Ionuţ Ban, iar în minutul 38, Andrei Făgărăşanul a majorat avantajul. Marian Arsene a fost marcatorul golului trei pentru bihoreni, înscris în minutul 65.
După eşecul de sâmbătă, Sportul Şimleu a rămas cu 9 puncte, coborând pe locul şase în clasament. În etapa viitoare, şimleuanii vor primi vizita celor de la CA Oradea.

foto: CS Minaur fotbal – facebook

Leave a Comment