SCM Zalău s-a impus în derby-ul Sălajului şi va evolua în faza a III-a a Cupei României

Sportul Şimleu şi SCM Zalău s-au întâlnit miercuri după-amiaza pentru al doilea an consecutiv în Cupa României, de această dată în faza a II-a a competiţiei. Dacă anul trecut, şimleuanii s-au impus la loviturile de departajare, de această dată, câştig de cauză au avut zălăuanii. Formaţia de la poalele Meseşului s-a impus cu scorul de 1 – 0, unicul gol al partidei fiind marcat de Răzvan Dulap, în minutul 40, care a reluat cu latul în plasă lovitura liberă trimisă în faţa porţii de Vadim Calugher.

Doar două ocazii clare, câte una de ambele părţi, au putut fi notate pe toată durata celor 90 de minute. Prima ocazie de a marca i-a aparţinut Zalăului, iar la poarta adversă, şimleuanii au trecut pe lângă deschiderea scorului câteva minute mai târziu.

SCM Zalău a avut şi trei absenţe importante: pe Sorian, care a acuzat dureri musculare în dimineaţa dinaintea partidei, pe căpitanul Stanciu şi pe Romaric Logon, ultimii doi fiind suspendaţi după evenimentele din finalul partidei cu Unirea Dej.

„Este o victorie de moral, ţinând cont că a fost primul joc oficial şi era important să începem cu dreptul pentru bunul mers al lucrurilor. Felicit băieţii şi întregul staff, dar greul abia acum începe. A fost un meci de uzură după părere mea, între două echipe bune de Liga a III-a, care vor avea un cuvând greu de spus în sezonul următor. Pe această cale felicit băieţii din Şimleu Silvaniei pentru că au dat dovadă de dăruire”, a declarat Răzvan Dulap, marcatorul unicului gol al partidei.

„Ştim cu toţii că acest joc generează multe orgolii şi ambiţii. A fost primul joc oficial pentru noi, după 13 transferuri efectuate. Ne-a dat peste cap accidentarea lui Sorian, fiindcă tot ce am construit în ultima perioadă, am făcut împreună cu el. Chiar dacă am avut de suferit din punct de vedere al alcătuirii primului „11”, am jucat ceea ce mi-am propus şi tactic am arătat că suntem o echipă puternică. Echipa nu arată încă aşa cum îmi doresc, dar se vede că avem maturitate în joc, iar în a doua repriză nu am dat nicio şansă adversarului nostru. Sportul Şimleu a crescut mult în ultima perioadă atât datorită muncii pe care am făcut-o eu, cât şi muncii pe care o face acum Dacian Nastai”, a declarat George Zima, antrenorul SCM Zalău.

„Îi felicit pe cei de la Zalău pentru calificarea în faza următoare şi le doresc succes în meciurile viitoare. Referitor la joc, ne dorim mereu mai mult. Ne dorim să jucăm un fotbal de o calitate cât mai bună, dar acest lucru nu se poate realiza de la o zi la alta. Sunt mulţumit de efortul depus de jucătorii mei, iar echipa adversă nu pot să spun că şi-a creat ocazii clare. Nici noi nu am avut multe ocazii de a marca, dar cred că azi am jucat de la egal la egal cu o echipă care îşi propune promovarea în Liga a II-a”, a afirmat, de cealaltă parte, tehnicianul Şimleului, Dacian Nastai.

Faza a III-a a Cupei României este programată în data de 25 august, etapă în care vor evolua 52 de echipe: 38 de echipe calificate din faza a II-a, plus 14 echipe din Liga a II-a. În această fază vor avea loc 26 de meciuri.

Sportul Şimleu: Paul Cosma – Alex Negrea, Vlad Opriş, Marius Leitan, Răzvan Pop, Claudiu Petruş, George Pop, Luigi Pop, Cătălin Vaida, Gueye Mansour şi Adelin Neaga. Au mai evoluat: Roland Vajda, Alexandru Crişan şi Alexandru Petruş. Antrenor: Dacian Nastai

SCM Zalău: Bogdan Miron – Kis Lorant, Răzvan Dulap, Dan Berci, Mihai Onicaş, Vadim Calugher, Cosmin Meşter, Mihai Forna, Ionuţ Ilieş, Sergiu Jurj şi Sergiu Pop. Au mai evoluat: Sergiu Negruţ, Mihai Doroftei, Nagy Alexandru şi Alexandru Mare. Antrenori: George Zima (principal) şi Alexandru Pop (secund)

5 Thoughts to “SCM Zalău s-a impus în derby-ul Sălajului şi va evolua în faza a III-a a Cupei României”

  1. Anonim

    Slabe echipe nu au jucate nimic ,păcat de bani cheltuiți

  2. Anonim

    Doamne ajuta-va de „atotstiutori”, cum va apucati voi sa comentati si daca nu stiti scrie si poate nici citi. Cu 13 transferuri, cum ati vrea sa fie primul joc oficial?

  3. Anonim

    Tare echipa CSM Zalău mai ales fără jucători sălăjeni.Bine că au conducere din Salaj foarte valoroasă!

  4. Demble

    Domnule primar,trebuie neapărat o infuzie de capital la SCM ,ca au rămas fără bani ,săracii!

    1. Anonim

      Pura nu mai are bani de sosete de firma 🐩

Leave a Comment