SCM Zalău, învinsă la limită pe terenul formaţiei Minaur Baia Mare

SCM Zalău a susţinut la finele săptămânii trecute al şaptelea meci de verificare din această vară, evoluând în deplasare, pe terenul formaţiei Minaur Baia Mare, o echipă al căui lot a suferit schimbări majore în ultima perioadă. Pentru maramureşeni a fost primul amical dinaintea începerii noului sezon, iar antrenorul Dorin Toma a dorit să testeze toţi jucătorii pe care i-a avut la dispoziţie, o mare parte fiind în probe de joc la Minaur.

De cealaltă parte, antrenorii Paşca şi Pop nu au putut dispune de întreg lotul, o parte dintre fotbalişti acuzând probeme de sănătate.

Gazdele s-au impus cu 2 – 1 în disputa de sâmbătă, un meci în care ambele echipe şi-au trecut în cont ocazii importante pe parcursul celor 90 de minute.

Minaur a deschis repede scorul, după numai trei minute de joc, prin Vasile Pop, la cabine intrându-se cu avant minim pentru gazde. După aproximativ 20 de minute de la reluare, SCM Zalău a restabilit egalitatea prin jucătorul „de culoare”, Arnold Neures. Până la final, Minaur a beneficiat de o lovitură de pedeapsă, transformată în minutul 78 de Mark Parnău.

Vineri, de la ora 17, este programată partida retur cu Minaur Baia Mare, pe Stadionul Municipal din Zalău, urmând ca miercuri, 9 septembrie, zălăuanii să evolueze în Cupa României, pe terenul celor de la Sportul Şimleu Silvaniei.

SCM Zalău: Miron – F. Pop, Kiss, Jalbă, Ardelean, Istrate, Onicaş, Stanciu, Forna, Petra, Neures. Au mai evoluat: Mare, Culda, Cohan, Cozma, Jula şi Duma.

Leave a Comment