Remiza neputinţei sau viciere de rezultat?

HC Zalău a ratat miercuri seara prima victorie pe teren propriu din actualul sezon, după un meci în care jucătoarele lui Tadici au avut o evoluţie total diferită în cele două reprize, coroborată şi cu o serie de decizii controversate de arbitraj din partea cuplului bucureştean Şerbu şi Vasilescu. Tehnicianul zălăuan a afirmat la finalul partidei cu CSM Roman, încheiată cu scorul de 24 – 24, că va întocmi un raport împotriva celor doi arbitri, dar şi a observatorului Mesaros, dacă acesta din urmă nu va consemna greşelile făcute de cei doi cavaleri ai fluierului.

După modul în care au decurs ultimele două partide pentru HC Zalău, s-ar putea spune că formaţia antrenată de Gheorghe Tadici a pierdut cinci puncte pe care, la un moment dat, le-a avut în mână. La Braşov, zălăuancele conduceau cu 24 – 20 cu zece minute înainte de final, cedând apoi cu 26 – 27. În jocul de miercuri, în care Zalăul a primit vizita celor de la CSM Roman, la cum a decurs meciul în prima repriză, se părea că jucătoarele lui Tadici nu vor întâmpina foarte mari probleme în obţinerea victoriei. Partea a doua a fost, însă, total diferită din punct de vedere al evoluţiei celor două echipe. Formaţia de la poalele Meseşului nu a mai jucat la fel de exact pe faza de apărare, iar în atac a irosit multe ocazii, unele în momente importante. Zalăul a avut-o într-o formă bună pe Teodora Bloj, care a marcat opt goluri din acţiune, părăsind terenul în lacrimi la final. Drăguţ, una dintre cele mai bune jucătoare în partida de la Braşov, a fost ţinută pe banca în partea a doua, astfel că singura care şi-a asumat răspunedea aruncărilor de la 9 metri a fost Bloj. Lazăr Ştefania a transformat primele trei aruncări de la şapte metri, dar a ratat-o pe ultima, cea mai importantă, în minutul 57, la scorul de 23 – 23.
Zalăul a făcut o primă repriză foarte bună, cea mai mare diferenţă pe care a avut-o fiind de cinci goluri, 9 – 4 în minutul nouă. La vestiare s-a intrat cu avans de patru lungimi, 15 – 11 în favoarea gazdelor. Handbalistele zălăuane au continuat să aibă o evoluţie la fel de bună doar şapte minute din partea secundă, când tabela arăta 18 – 14. Oaspetele au restabilit egalitatea la 18 în minutul 42, după care s-a mers „cap la cap” până la final. Deciziile arbitrilor din ultimul sfert de oră au stârnit nemulţumiri în ambele tabere, în special în cea zălăuană, tehnicianul Gheorghe Tadici acuzând şi la finalul partidei maniera de arbitraj a bucureştenilor Şerbu şi Vasilescu.
„Este inadmisibil ce se întâmplă. Arbitrii trebuiau să dea roşu clar în ultimele secunde la Roman şi aruncare de la şapte metri pentru noi. De ce nu au dat? Au fost şi înainte faze importante la care s-a fluierat invers. A fost delegat un arbitru a cărui soţie şi socrii sunt din Roman, tocmai la un meci cu CSM Roman. Chiar atât de proşti suntem consideraţi, încât cineva are impresia că noi nu vedem aceste lucruri? Aceste fete muncesc foarte mult şi au venituri destul de mici în comparaţie cu jucătoare de la alte echipe, iar anumite persoane care muncesc puţin pentru handbal, dar câştigă mult, fac legea pe teren”, a tunat Tadici la finalul jocului.
În Liga Naţională urmează o pauză de două săptămâni, urmând ca în etapa a şasea, programată în 16 octombrie, zălăuancele să evolueze pe terenul celor de la HC Dunărea Brăila, formaţie ce a învins etapa trecută CSM bucureşti, câştigătoarea ediţiei trecute a Ligii Campionilor.
HC Zalău: Paula Vişan, Ana Maria Inculeţ – Teodora Bloj (8), Cristina Nica (4), Valentina Panici (3), Ştefania Lazăr (3), Ana Maria Drăguţ (2), Sabine Klimek (1), Raluca Crap (1), Larisa Tamaş (1), Roxana Rob (1), Ana Ciolan (1). Manager: Gheorghe Tadici. Antrenor secund: Elena Tadici
CSM Roman: Viktoriya Tymoshenkova, Tereza Pîslaru – Iryna Glibko (9), Ana Maria Iuganu (5), Carmen Stoleru (4), Jasna Toscovic (4), Oana Chitacu (1), Clara Vădineanu (1), Cynthia Tomescu, Nicoleta Rusu, Lăcrimioara Cilici şi Raluca Agrigoroaiei. Antrenori: Andon Boskovski (principal) şi Viorel Lazăr (secund)
Finanţator HC Zalău: Consiliul Judeţean Sălaj. Acţionari: Total AS, Ady Com, Inserco, Damco Press. Sponsor: Cento Group. Colaboratori: Multicom, Total AS, Avril, WestCompany, Hanul Drumeţilor, Cento Service, PMT4 Operation & Services Zalău, Brilliant Parc, Meseş Security, Tacon, Vidalis Holding, Meat Team Distribution. Parteneri media: Magazin Sălăjean, Sălăjeanul TV şi Accent Art.

4 Thoughts to “Remiza neputinţei sau viciere de rezultat?”

  1. fan

    Hotie pe fata ! Tadici trebuia sa-i ia de gat pe golani aia doi cu fluier.….hoti de hoti adevarati.

  2. Radu

    Rezultat viciat clar de cei doi arbitri. Zalaul furat ca in codru, repriza a doua ! Rusine federatiei

  3. Anonim

    Acum asta este. Hai să nu mai plângem șă să pună echipa osul la treabă și să nu se mai tot plângă de salariile mici pe care le primesc. Cum să aibă salariu mic când toate câștigă peste salariul mediu. Asta cu salariile este vrăjeală. Alții au studii superioare și muncesc cu adevărat de le sar capacele pentru 1.200 de lei și ele au salarii de 1.200 de EURO. Dacă oamenii de rând ar ști ce salarii nesimțite au fetele de la handbal și băieții de la volei ar ieși în stradă și i-ar strânge de c_ _e pe primar și președintele de consiliu județean! Cum să dai din banul public asemenea salarii? Cu banii care se dau anual la handbal și volei se poate face altceva pentru comunitate. La handbal avem doar o sălăjeancă în lot, pe Adina Sabău, iar la volei anul trecut nu am avut decât unul, pe Rareș Bălean. Anul acesta a crescut numărul la trei jucători, dar sunt curios câți dintre ei vor și juca. Cu excepția lui Gontariu cred că niciunul. Dar ce să faci … asta este viața. La noi se premiază orice. Mai nou s-au dat bani la atletism, dar pentru ce? pentru participare? Cum să premiezi simpla participare la olimpiadă. Un buchet de flori și o diplomă înțeleg, dar să dai un premiu de peste 1.000 de euro pentru simpla prezență la jocurile Olimpice este prea mult. Dacă sunt atât de mulți bani la buget să o premieze și pe doamna care a cucerit medalii la balcaniada de veterani că și ea a avut participare internațională. Nu contează că nu este o competiție care stârnește interes, dar hai să premiem. Hai să premiem tot. Pe Hi Man să-l premiați că este cunoscut în toată țara. Peste tot pe unde merg mă întreabă lumea dacă îl cunosc pe Hi Man și vreau să vă spun că sunt noros, îl cunosc și mă cunoaște, de câte ori mă vede pe stradă mă strigă și mă salută. Poate o să ajung și eu vedetă ca și el și o să mă premieze și pe mine Primăria că sigur o să fac și eu ceva grozăvie sau poate o să ajung și eu să termin în viața asta o cursă de maraton.

  4. @14:42 penibil e un cuvant foarte bland pt tine! Pari un dezastru in gandire ! E bine sa te tratezi la Spitalul judetean daca au dr. Psihiatri. Dormi in pace!

Leave a Comment