Rapid Bucureşti – HC Zalău, duelul orgoliilor în Liga Florilor

Istoria partidelor dintre HC Zalău şi Rapid Bucureşti este una cât se poate de interesantă. Nu odată s-a întâmplat ca acestea să devină adevărate dispute nu doar pe teren, ci şi la nivelul celor două bănci de rezerve. Au fost ani în care Zalăul şi Rapidul se aflau în luptă directă pentru titlul naţional, iar ultimul titlu câştigat de Silcotub Zalău, în 2005, a fost obţinut după ce formaţia antrenată de Tadici a eliminat în semifinale Rapidul, care terminase play-off-ul pe prima poziţie.
Retrogradată la finalul ediţiei 2015 – 2016, Rapid Bucureşti a revenit pe prima scenă a handbalului feminin românesc la finalul sezonului trecut.
O victorie şi o înfrângere este bilanţul formaţiei zălăuane după primele două etape scurte din actualul sezon al Ligii Florilor. Echipa condusă de Gheorghe Tadici a cedat în runda inaugurală cu scorul de 23 – 26 pe terenul celor de la CSM Roman, iar sâmbăta trecută a câştigat cu 28 – 27 duelul de pe teren propriu cu Măgura Cisnădie. Acelaşi bilanţ îl are duppă două etape şi adversara de mâine a zălăuancelor, Rapid Bucureşti câştigând în prima etapă cu scorul de 28 – 25 duelul de pe teren propriu cu CSM Slatina, piezând, în schimb, în etapa trecută, cu scorul de 29 – 37 partida cu Universitatea Cluj.
„Va fi un duel disputat, deoarece Rapidul are o evoluţie bună pe teren propriu. Sper ca fetele să se afle într-o formă bună la ora meciului şi să obţinem un rezultat favorabil. Mi-aş dori să încheiem seria celor trei partide cu şase puncte”, a declarat Gheorghe Tadici.
HC Zalău ocupă locul şapte după două etape, iar Rapidul se situează pe poziţia a noua. Meciul dintre Rapid Bucureşti şi HC Zalău va avea loc vineri, începând cu ora 16:30, în Sala „Rapid”.
În cadrul etapei a III-a au mai fost programate jocurile: CSM Roman – Danubius Galaţi, CSM Bistriţa – HCM Râmnicu Vâlcea, HCM Slobozia – Dunărea Brăila, Corona Braşov – Universitatea Cluj, SCM Craiova – CSM Slatina şi Măgura Cisnădie – CSM Bucureşti.

 

 

One Thought to “Rapid Bucureşti – HC Zalău, duelul orgoliilor în Liga Florilor”

Dă-i un răspuns lui Anonim Anulează răspunsul