Prezenţă internaţională la „Cupa Municipiului Zalău”

Baza sportivă de tenis de lângă Sala Sporturilor a găzduit al finele săptămânii trecute cea de-a VIII-a ediţie a „Cupei Municipiului Zalău” la tenis de câmp, competiţie rezervată veteranilor. Peste 90 de participanţi din întreaga ţară, dar şi din străinătate au evoluat la ediţia din acest an, unde a avut şi Sălajul câţiva reprezentanţi.
Dintre sălăjenii care au evoluat la această competiţie, cele mai bune rezultate au fost obţinute de Cornel Florean, care a ajuns în finala categoriei plus 50 de ani. La finalul unui meci extrem de disputat, zălăuanul a fost învins cu scorul de 2 – 6, 6 – 2, 3 – 6 de clujeanul Emil Plăcintar.
Tot în finală a ajuns şi Ioan Hodrea, la categoria plus 55 de ani, acesta fiind învins în finală de clujeanul Viorel Dinicu, cu scorul de 6 – 7, 5 – 7. La această categorie a evoluat şi Ioan Leitan, unul dintre organizatorii evenimentului, însă, acesta a pierdut în primul meci cu scorul de 3 – 6, 4 – 6 în faţa fostului primar al Zalăului, Radu Căpîlnaşiu.
La categoria plus 40 de ani, zălăuanul Daniel Sitaş a ajuns până în semifinale, unde a fost învins cu scorul de 6 – 7, 5 – 7 de Cosmin Sălăgian, din Câmpia Turzii. Până în faza semifinală a ajuns şi Cristian Luca, la categoria plus 45 de ani, unde a fost învins de botoşeneanul Mihai Nistorică.
La categoria plus 65 de ani, Zalăul l-a avut ca reprezentant pe Petru Bologa, însă acesta a cedat în primul meci în faţa reprezentantului din Sfântu Gheorghe, Vereş Gergely.
În proba de dublu, zălăuanul Ioan Hodrea a făcut cuplu cu băimăreanul Dan Goia la categoria plus 55 de ani, cei doi câştigând locul întâi la final.
La ediţia din acest an au fost şi şapte participante la feminin, unde s-a organizat o categorie open. Locul întâi a fost ocupat de Jukes Simona, din Braşov. Reprezentanta Sălajului, Daniela Ilieş, a ajuns până în semifinale, câştigând cu 6 – 4, 6 – 2 duelul cu băimăreanca Maria Goia.
„Consider că şi în acest an a fost o competiţie reuşită, cu prezenţă numeroasă. Pe lângă sportivii din ţară, la ediţia din acest an au fost prezenţi şi reprezentanţi din Austria şi Germania. Toţi participanţii au afirmat că evenimentul de la Zalău este cel mai puternic astfel de turneu din România. A fost îmbucurător şi faptul că am avut opt participanţi la categoria feminin”, a afirmat Ioan Leitan, unul dintre organizatorii turnelui.
Ediţia din acest an a Cupei Municipiului Zalău a fost organizată de Consiliul Local, împreună cu un Consiliu de Organizare format din Mirel Chiş, Ioan Leitan şi Ioan Hodrea.
Câştigătorii au primit la final cupe, diplome şi premii în bani. Totodată, participanţii au beneficiat pe toată perioada concursului de masă gratuită.

Leave a Comment