Phoenix Șimleu a contat doar în primul set la Craiova

Phoenix Șimleu Silvaniei a suferit vineri seara a patra înfrângere din actualul sezon, pierzând cu scorul de 0 – 3 pe terenul celor de la SCM Universitatea Craiova.
Voleibaliștii pregătiți de Mircea Abraham au contat doar în primul set, în care au reușit să țină pasul cu formația gazdă până spre final. Șimleul a avut chiar avans la prima întrerupere tehnică, conducând cu 8 – 7. Echipa de sub Măgura a reușit să pună probleme Craiovei până spre final, când gazdele s-au desprins la trei puncte, 25 – 22.
Parțialele doi și trei au fost dominate de la un capăt la celălalt de voleibaliștii olteni. Dacă diferența din actul secund a fost una destul de normală, gazdele câștigând cu 25 – 20, șimleuanii nu au mai constat aproape deloc în ultimul act, pe care l-au pierdut la o diferență de 13 puncte, 12 – 25.
După rezultatul de la Craiova, Phoenix Șimleu Silvaniei a coborât pe penultima poziție, urmând ca în etapa viitoare să primească vizita formației Dinamo București.
SCMU Craiova: Bogdan Ene, Laurentiu Lică, Nicușor Ghionea, Vlado Milev, Petar Turanjian, Peodrad Becianin și Mihai Mărieș – libero. Au mai evoluat: Florin Voinea și Rătvan Vîlcelean. Antrenori: Dănuț Pascu (principal) și Claudiu Mitru (secund)
Phoenix Șimleu: Vlad Moisa, Lucian Tofan, Vlad Cuciureanu, Ionuţ Rus, Ciprian Viţelaru, Robert Ţuţea şi Joel Silva – libero. Au mai evoluat: Ognjen Duduj, Florin Filip şi Andrei Florea. Antrenori: Mircea Abraham (principal) şi Ovidiu Teuşan (secund)

Leave a Comment