Pentru a patra oară consecutiv, HC Zalău „dansează” în Europa

HC Zalău – HC Dunărea Brăila 28 – 24 (14 – 12)

Iubitorii handbalului din Sălaj vor avea ocazia şi în sezonul viitor să vadă meciuri de cupe europene în oraşul de la poalele Meseşului. HC Zalău s-a calificat miercuri seara, pentru a patra oară consecutiv, în Cupa EHF, competiţie în care, în urmă cu un sezon, a reuşit să joace chiar finala.
Echipa pregătită de Gheorghe Tadici s-a impus cu 28 – 24, pe teren propriu, în faţa formaţiei HC Dunărea Brăila, făcând schimb de locuri în clasament după acest meci. Zalăul ocupa locul cinci înaintea ultimei etape, iar Brăila poziţia a patra, având avans de un punct. Succesul de miercuri a făcut ca Zalăul să acumuleze 22 de puncte şi să termine ediţia 2012 – 2013 a Ligii Naţionale de handbal feminin în „careul de aşi”.
Chiar dacă Brăila a avut un început mai bun de partidă, Zalăul şi-a revenit la timp şi a preluat controlul partidei. Adina Mureşan a închis poarta Zalăului aproape de câte ori a fost nevoie, apărând chiar şi de la şapte metri, în timp ce pe atac, handbalistele lui Tadici au marcat chiar şi în inferioritate numerică. Extrema stângă, Ana Maria Tănăsie a arătat că o poate suplini cu brio pe Alina Czeczi, marcând chiar şi din poziţii aproape imposibile. Gabriela Szucs şi-a luat „Adio” de la suporterii zălăuani, printr-o evoluţie foarte bună, iar la final, managerul Gheorghe Tadici, în semn de mulţumire, i-a înmânat un buchet de flori.
Pentru echipa zălăuană urmează, începând de luni, Cupa României, competiţie ce va avea loc la Oradea, în perioada 20 – 22 mai.
Pentru HC Zalău, cea mai bună marcatoare a fost Roxana Varga, cu zece reuşite, iar pentru oaspete, Shutska Iryna şi Ada Moldovan au înscris cele mai multe goluri, fiecare câte şase.
Vom reveni cu alte detalii în ediţia de mâine.

Marius Morar

Alte articole

2 Thoughts to “Pentru a patra oară consecutiv, HC Zalău „dansează” în Europa”

  1. Felicitari

    Felicitari , echipei, antrenorului, conducerii profesioniste de la HCZ ! Succes in Eurpa si in viitorul campionat, cu aceste fete tinere formidabile !

  2. Constatare reala

    cZEZI NU POATE FI NICI MACAR AMINTIRE , IN FATA LUI tANASIE, CARE POATE PROGRESA MULT SPRE DEOSEBIRE DE EA CARE POATE , DAR IN GREUTATE , ARATA CA O GOGOASA , GATA SA EXPLODEZE .. nICI O PIERDERE , DIMPOTRIVA VOR FI UN CASTIG tANASIE SI CELELALTE 2-3 CARE POT JUCA F.B EXTREME . cE BINE CA A FOST DATA LA TIMP AFARA ..

Leave a Comment