Paula Vişan, eroul din poarta Zalăului

Evoluţie de excepţie a portarului Paula Vişan în partida pe care Zalăul a susţinut-o duminică seara în grupele Cupei EHF, câştigând cu scorul de 24 – 21 împotriva campioanei Suediei H 65 Hoors. Portarul Zalăului şi-a început seria paradelor încă din primele minute, iar Galeria „Ultra Boys” i-a scandat numele în repetate rânduri. Paula a fost lăudată la final şi de antrenorul Gheorghe Tadici, dar şi tehnicianul suedezelor a precizat că evoluţia acesteia a fost mai bună decât a jucătoarelor sale.
„Paula Vişan a fost imperială în acest joc. Toate fetele au jucat bine, dar cred că victoria i se datorează ei în proporţie de 50 la sută”, a afirmat Gheorghe Tadici.
„Îi mulţumesc profesorului Tadici pentru aprecieri, dar ceea ce am făcut până acum la Zalău îi datorez dânsului, am reuşit acest lucru prin munca şi indicaţiile date în timpul antrenamentelor. Nu doar evoluţia din acest meci, ci întreaga activitate la această echipă i-o datorez dâsnului”, a afirmat şi Paula Vişan.
Paula Vişan a impresionat publicul zălăuan şi în alte partide, iar evoluţiile sale ar trebui fără doar şi poate să atragă şi atenţia selecţionerului Ambros Martin.
Duminică, 21 ianuarie, Handbal Club Zalău va evolua în Cehia, împotriva formaţiei DHK Banik Most.

Alte articole

One Thought to “Paula Vişan, eroul din poarta Zalăului”

  1. Anonim

    a fost cea mai constanta jucatoare sezonul trecut intr-un campionat cu campioane europene, olimpice, mondiale

Leave a Comment