Noua echipă de volei a Zalăului a pierdut primul meci oficial

Volei Club Zalău 2015 a cedat cu scorul de 1 – 3 sâmbătă după-amiaza, pe terenul formaţiei ACS ProVolei Arad, în cadrul primei etape din noul sezon al Diviziei A2 Vest

Fără centrul Cristian Zaha, practic cel mai experimentat jucător din formaţia zălăuană, Volei Club Zalău 2015 a pierdut cu scorul de 1 – 3 primul meci oficial, în care a întâlnit sâmbătă, în deplasare, ACS ProVolei Arad. Zălăuanii nu au avut, însă, o evoluţie rea în prima deplasare, rezultatul fiind strâns la finalul primelor trei seturi. Actul de debut şi al doilea parţial au fost câştigate la limită de gazde, 25 – 23, dar au fost momente în care jocul zălăuanilor a arătat foarte bine.
Setul trei i-a revenit echipei conduse de Gabriel Terheş, care s-a impus în prelungiri, 28 – 26, însă voleibaliştii zălăuani nu au mai avut aceeaşi evoluţie în actul patru, pe care l-au pierdut la o diferenţă de opt puncte, 17 – 25.
„Meciul a fost disputat, după cum o arată şi rezultatul pe seturi, iar diferenţa a fost făcută de experienţa echipei adverse în competiţiile naţionale. Pentru noi a contat mult şi absenţa principalului Cristian Zaha, cel mai experimentat jucător din lotul echipei noastre. Cel mai important este să remediem greşelile făcute în jocul de la Arad şi să încercăm să obţinem un rezultat bun în etapa viitoare”, a declarat preşedintele clubului, Gabriel Terheş.
În etapa viitoare, programată sâmbătă, 17 octombrie, Volei Club Zalău 2015 va primi vizita echipei CNE LAPI Dej, formaţie ce a pierdut în prima etapă cu scporul de 1 – 3 duelul de pe teren propriu cu CSS 2 Baia Mare.
În cel de-al treilea meci al etapei, CSU Vest Timişoara a învins cu scorul de 3 – 0 CSU Braşov, iar CSS 2 CNE Baia Mare a stat.
Conducerea noului club de volei a ţinut să mulţumească pe această cale autorităţilor locale şi judeţene pentru sprijinul acordat, dar şi unor firme din această zonă care au făcut posibilă înscrierea şi participarea echipei în Divizia A2 Vest.
ASC Volei Club Zalău 2015: Ionuţ Blaj, Terheş Gabriel, Mihai Bujor, Ciprian Pop, Cristian Silaghi, Andrei Meseşan, Adrian Pantea, Vlad Moşincat, Paul Şomoi, Răzvan Oiegar şi Ciprian Buta – libero.

Leave a Comment