Naţionala de handbal a României, cu un picior la Campionatul Mondial

Echipa naţională de handbal feminin a României, din lotul căreia face parte şi interul Zalăului, Claudia Constantinescu, a reuşit să învingă Serbia cu scorul de 32 – 26 în partida din manşa tur a barajului pentru calificarea la Campionatul Mondial ce va avea loc în perioada 5 – 20 decembrie, în Danemarca.
Pentru „tricolore” a fost primul meci oficial cu Tomas Ryde pe bancă, suedezul preluând postul de selecţioner după ce Gheorghe Tadici şi-a anunţat retragerea de la echipa naţională.
România nu a arătat deloc rău în primul duel cu Serbia, profitând şi de absenţa unor nume importante în tabăra adversă, cum ar fi: Tomasevic, Lekic, Damjanovic şi Cvijic.
Antrenorul Ryde se confruntă cu probeleme de lot înaintea partidei retur, portarul Paula Ungureanu accidentându-se grav în minutul 47, la scorul de 26 – 20 pentru România.
Partida retur este programată sâmbătă, 13 iunie, în noua Sală Polivalentă din Cluj-Napoca. Capacitatea sălii este de 7.200 de locuri, iar până în prezent s-au vândut peste aproape 5.500 de bilete.
Obiectivul principal al României rămâne calificarea la Jocurile Olimpice de anul viitor, de la Rio de Janeiro.
Naţionala ţării noastre este singura reprezentativă care a participat la toate ediţiile Campionatului Mondial începând cu cea din 1957, având în palmares o medalie de aur şi două de argint, ultima fiind obţinută în 2005, cu Gheorghe Tadici pe bancă.
Serbia: Radojevici (5), Zivkovici (5), Liscevici (4), Krpez (3), Stoiljkovici (2), Petrovici (2), Georgijev (2), Rajovici (1), Bandeiler (1), Nikolici (1).
România: Neagu (11), Ardean-Elisei (5), Nechita (5), Manea (4), Geiger (4), Brădeanu (1), Vizitiu (1), Mihalschi (1).

Leave a Comment